Termenul de 31 octombrie pentru ieșirea Marii Britanii ar putea fi respectat, dacă noul acord negociat de premierul Boris Johnson cu liderii UE va fi aprobat de Camera Comunelor.
Documente guvernamentale britanice, prezentate unei instanțe de judecată din Scoția, arată că guvernul de la Londra va solicita Bruxelles-ului o nouă prorogare a termenului, dacă Parlamentul britanic nu-și dă girul până pe 19 octombrie.
În aceste documente, consilierii juridici din Downing Street 10 anunță aplicarea Legii Benn, adoptată de Camera Comunelor pe 6 septembrie, care prevede amânarea Brexitului.
Boris Johnson a amenințat cu ieșirea în orice condiții, pentru a negocia dur cu Bruxelles-ul. El a avansat o serie de propuneri referitoare la Brexit, diferite de cele ale Theresei May.
„Propunerile furnizează soluţia unui Brexit concret în care politicile comerciale britanice sunt în totalitate sub controlul Marii Britanii de la început. Măsurile asigură că frontiera dintre Irlanda de Nord şi Irlanda va rămâne deschisă“, i-a scris Boris Johnson preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Problema este că Uniunea Europeană a reacţionat cu reticenţă la noile propuneri. În cele din urmă, părțile au căzut de acord.
În Marea Britanie trăiește o comunitate românească importantă. A doua ca mărime în Regatul Unit, după polonezi. Oficial sunt 433.000 de români.
Neoficial sunt mult mai mulți. Ce se va întâmpla cu co-naționalii noștri care locuiesc și muncesc aici? Deocamdată, cei care s-au stabilit deja aici trebuie să îndeplinească o serie de formalități pentru a obține statutul de rezident („settled“) și pre-rezident („pre-settled“).
Nu este foarte clar ce se va întâmpla cu cetățenii europeni, inclusiv cu cei români, care vor vrea să muncească în Marea Britanie după un eventual Brexit fără acord.
Guvernul britanic a anunțat deja că vrea să le acorde acestora un permis de ședere de trei ani și să instituie un sistem de imigrare bazat pe puncte, după modelul australian. Viitorul este dominat de incertitudine.
Newsweek România vă propune o evaluare aplicată despre situația românilor din Regatul Unit și despre posibilele evoluții pe termen scurt și mediu.
Citește dosarul integral Brexit.ro
Peste jumătate dintre români au aplicat pentru noul statut de rezidență
„Ai actele în regulă, poți să stai liniștit“
„Dacă în Occident va fi criză, îți dai seama cum va fi în România?“