Cartel în sectorul derivatelor financiare. UE deschide o anchetă împotriva Nasdaq şi Deutsche Börse
Suspecţi de cartel în sectorul derivatelor financiare. UE deschide o anchetă împotriva Nasdaq şi Deutsche Börse, acum.
Uniunea Europeană a anunţat că a deschis o o anchetă împotriva gestionarului Bursei de la Frankfurt - Deutsche Börse - şi împotriva Nasdaq - bursa americană de valori tehnologice.
Pe acestea, le suspectează de o infracţiune în domeniul Concurenţei, în sectorul produselor financiare derivate, relatează AFP.
Cartel în sectorul derivatelor financiare
Comisia Europeană (CE) a precizat că suspectează o complicitate între cele două grupuri, care s-ar fi înţeles să nu-şi facă concurenţă în UE la anumite produse derivate.
Acest comportament constituie o încălcare a regulilor concurenţei în UE, care interzic cartelurile şi alte practici comerciale restrictive.
Citeşte şi: Piața de criptomonede se clatină, Bitcoin în picaj. Peste 300.000.000.000 $ „șterși” din taste
Comisia a desfăşurat inspecţii inopiniante la ambele întreprinderi, în septembrie 2024. Deutsche Börse anunţa la acea vreme că ”cooperează deplin” cu anchetatorii europeni, conform News.ro.
Derivatele sunt contracte financiară a căror valoare este derivată din performanţa activelor subiacente, de exemmplu obligaţiuni, acţiuni sau materii prime.
Citeşte şi: Vânzările masive pe pieţele de capital se calmează, după anunţul lui Trump privind întâlnirea cu Xi
Deutsche Börse, operatorul Bursei de la Frankfurt, este un actor major al pieţelor financiare din Europa, alături de marele său concurent, Euronext.
Acesta gestionează mai multe burse, inclusiv pe cea de la Paris. Mai există grupul britanic LSEG, care controlează pieţele de la Londra şi Milano.