Cei mai multi copii răniţi au fost raportaţi în Doneţk, Harkov şi Kiev, informează News.ro, citând CNN.
De asemenea, comunicatul mai precizează că cel puţin 2.138 de instituţii de învăţământ au fost avariate, dintre care 221 au fost complet distruse.
50.000 de militari ruși, morți sau răniți în Ucraina
Rusia a pierdut mai mult de 30% din capacitatea forţelor terestre, respectiv 50.000 de soldaţi care fie au murit, fie au fost răniţi în timpul luptei, a declarat amiralul Sir Tony Radakin, şeful personalului de apărare al Regatului Unit, la emisiunea BBC One Sunday Morning, potrivit The Guardian.
Din această cauză, armata Ucrainei este ”absolut” convinsă că va câştiga războiul, relatează agenţia de presă britanică PA Media.
Citește și: Mașinile electrice, o problemă pentru polițiștii din UK: Pierd timp stând la încărcat
”Intenţia lor este absolut clară şi vor să recucerească întregul teritoriu în ceea ce priveşte Ucraina şi văd o Rusie care se luptă, o Rusie despre care considerăm că şi-a pierdut mai mult de 30% din capacitatea forţelor terestre”, a mai spus el.
Radakin a clarificat că este vorba despre 50.000 de soldaţi ruşi care fie au murit, fie au fost răniţi în timpul conflictului. În plus, aproximativ 1.700 de tancuri ruseşti şi în jur de 4.000 de vehicule de luptă blindate au fost distruse în luptă.
”Rusia a început această invazie cu ambiţia de a cuceri toată Ucraina, Rusia a avut ambiţia de a cuceri oraşele în primele 30 de zile, Rusia a avut ambiţia de a crea fracturi şi de a aplica presiune asupra NATO – aceasta este Rusia ca o provocare pentru ordinea mondială, Rusia eşuează în toate aceste ambiţii, Rusia este o naţiune mai slăbită decât era la începutul lunii februarie”, a conchis Rabakin.