Există zvonuri că gimnasta medaliată cu aur olimpic Alina Kabaeva, în vârstă de 39 de ani, ar fi născut cel puțin trei dintre copiii președintelui rus.
Miercuri, 15 septembrie, o postare pe canalul de Telegram sus-menționat a afirmat că Putin, în vârstă de 69 de ani, a considerat sarcina „intempestivă” și a insistat să fie întreruptă.
Se presupune că acest lucru a dus la o răcire a relației dintre cei doi, fiind și motivul pentru care Alina Kabaeva a dispărut în ultimele luni din prim-planul opiniei publice.
Ea a fost văzută ultima dată în public în iunie, la Sankt Petersburg.
„Am anunțat de la începutul lunii mai a acestui an că Alina Kabaeva este însărcinată, iar după ce sexul copilului nenăscut a devenit cunoscut, am raportat că Putin și Kabaeva vor avea în curând o fată.
Dar președintele rus Vladimir Putin a considerat sarcina lui Kabaeva prematură, iar nașterea unui alt copil, neplanificat, nedorită.
Ca urmare, relațiile dintre Putin și Kabaeva s-au înrăutățit.
VIDEO Putin s-a înconjurat de lunetiști, după atentatul asupra convoiului în care se afla
Și, la sfârșitul lunii august, președintele a insistat ca Alina să facă avort, în ciuda faptului că sarcina era deja de peste 20 de săptămâni și nu existau indicații medicale și sociale pentru avort.
După avort, au apărut complicații și de ceva timp Kabaeva nu a putut apărea în public”, se spunea în postare.
General SVR este un canal Telegram anonim condus, aparent, de un fost general-locotenent al Serviciului de Informații Externe din Rusia, care poartă numele de Viktor Mihailovici.
Acesta susține că postările sunt „scrise de membri pensionari și activi ai serviciilor secrete și de informații din mai multe țări”. Canalul distribuie adesea bârfe de la Kremlin, extrem de greu de verificat.
Weekendul trecut, Kabaeva a refuzat să participe la o gală la Moscova.
Prima reacție a Kremlinului după ce mașina lui Putin a fost atacată într-o coloană. Refuză evidența
Putin nu a confirmat niciodată relația cu Kabaeva, dar negările constante ale oficialilor săi nu au prea multă greutate în Rusia.
Președintele rus are doi copii recunoscuți oficial cu prima soție, Liudmila Putina, și un copil nerecunoscut cu multimilionara Svetlana Krivonogikh, co-proprietara unei mari bănci ruse.