Ancheta referitoare la asaltul asupra Capitoliului se apropie de Donald Trump

DE Edi Neagu | Actualizat: 10.12.2021 - 20:44
Donald Trump, vizat de anchetă. FOTO: Facebook
Donald Trump, vizat de anchetă. FOTO: Facebook

Anchetatorii vor să afle care a fost rolul președintelui Donald Trump în incidentele din 6 ianuarie 2021. O curte de apel a autorizat joi transferul către Congres a unor documente care l-ar putea implica pe acesta.

SHARE

O curte de apel a autorizat joi transferul către Congres a unor documente care l-ar putea implica pe Donald Trump în atacul din 6 ianuarie asupra Capitoliului, informează AFP.

Această decizie deschide calea transmiterii a sute de pagini de documente către o comisie parlamentară însărcinată să facă lumină asupra rolului fostului preşedinte republican în acest eveniment.

Tribunalul îi acordă însă lui Donald Trump paisprezece zile pentru a face apel la Curtea Supremă a Statelor Unite, intenţie care a fost confirmată imediat de purtătoarea sa de cuvânt.

Citește și: Teste COVID pentru elevi, luate prin firme conectate cu PSD, cu Botezatu și care reciclează deșeuri

"Indiferent de decizia curţii de apel de astăzi, acest caz a fost întotdeauna destinat să ajungă la Curtea Supremă", a spus Liz Harrington pe Twitter.

Donald Trump vrea să păstreze secrete aceste arhive, inclusiv, printre altele, listele cu persoanele care l-au vizitat sau l-au sunat în acea zi.

Fostul preşedinte, care neagă orice responsabilitate în acest asalt, denunţă un joc politic şi refuză să colaboreze. A mers în instanţă invocând o prerogativă a puterii executive ce îi permite să păstreze confidenţialitatea comunicărilor, chiar şi în cazul unei citaţii din partea Congresului.

Citește și: EXCLUSIV Șeful de cabinet al lui Grindeanu, plătit de o firmă chineză de pe lista neagră a SUA

După decizii iniţiale contradictorii, curtea de apel a decis joi că nu are niciun motiv să conteste decizia actualului lider de la Casa Albă, Joe Biden, care a autorizat Arhivele naţionale să transmită aceste documente Congresului.

"În acest dosar, o serie rară şi puternică de factori susţin (faptul) de a face publice documente în cauză (...) având în vedere necesitatea de a investiga şi de a remedia atacul violent şi fără precedent asupra Congresului", a scris judecătoarea Patricia Millett de la Curtea Federală de Apel din Washington.

Decizia instanţei reprezintă o victorie importantă în cursa contra cronometru iniţiată de comisia specială a Camerei Reprezentanţilor, deoarece aceasta îşi doreşte foarte mult să publice concluziile înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului, în mai puţin de un an, când republicanii ar putea prelua controlul asupra Camerei şi ar putea pune capăt activităţii sale.

Având în vedere acest termen, comisia avansează în ritm alert. A audiat deja peste 300 de martori, conform unei precizări făcute joi republicana Liz Cheney. Fostul locatar de la Casa Albă le-a cerut însă persoanelor din anturajul apropiat să strângă rândurile în jurul său.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te