joi 30 octombrie
EUR 5.0829 USD 4.3643
Abonează-te
Newsweek România

Anchetă în Georgia pentru un posibil caz de spionare a membrilor Bisericii Ortodoxe

Data publicării: 15.09.2021 • 09:29
Premierul Georgiei a denunțat o „provocare murdară vizând serviciile georgiene”. FOTO: Facebook
Premierul Georgiei a denunțat o „provocare murdară vizând serviciile georgiene”. FOTO: Facebook

Serviciile de informații din Georgia sunt bănuite că spionează membri ai Bisericii Ortodoxe.

Parchetul general din Georgia a anunţat marţi deschiderea unei anchete după publicarea unor documente afirmând că membri ai bisericii ortodoxe din această ţară caucaziană au fost spionaţi de serviciile de informaţii, notează AFP.

Cu o zi înainte, peste 35.000 de presupuse documente ale serviciilor georgiene au fost puse la dispoziţie timp de câteva ore pe un site împărţit cu mai multe redacţii.

Acestea conţineau informaţii sensibile despre membri ai puternicei biserici ortodoxe şi se concentrau pe legăturile acestor persoane cu Rusia, cercurile de afaceri şi viaţa lor privată, a indicat canalul independent Pirveli TV.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Talibanii au găsit 6,5 mil. $ şi lingouri de aur în casa fostului prim-vicepreşedinte afgan

Parchetul a precizat că a deschis o anchetă, pe baza acestor informaţii transmise de presă, pentru "încălcarea secretului corespondenţei".

La rândul lor, serviciile de informaţii georgiene au afirmat că sunt dispuse "să coopereze îndeaproape în fiecare etapă a anchetei", dar nu au confirmat şi nici nu au negat autenticitatea documentelor.

Premierul Irakli Garibaşvili a denunţat o "provocare murdară vizând serviciile de securitate georgiene".

CITEȘTE ȘI: Invitații nu au voie cu telefoane și bani la nunta Simonei Halep. Iohannis, așteptat la eveniment

Mai mulţi jurnalişti şi politicieni au confirmat că aceste materiale conţineau transcrieri ale conversaţiilor telefonice şi mesajelor de pe reţele sociale cu responsabili ai clerului.

O prezentatoare a canalului opoziţiei Mtavari TV, Eka Kvesitadze, a prezentat AFP unul din aceste documente arătând conţinutul uneia dintre conversaţiile sale cu un episcop.

Potrivit Mtavari TV, un agent al serviciilor georgiene care s-a sinucis în urmă cu două luni se numără printre cei care au organizat presupusa scurgere de documente.

În trecut, criticii partidului la putere, Visul Georgian, l-au acuzat de supravegherea ilegală a activiştilor şi jurnaliştilor, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră