În urmă cu 30 de ani, la 8 decembrie 1991, președintele Rusiei, Boris Elțin, președintele Ucrainei, Leonid Kravciuk, și președintele Parlamentului Belarus, Stanislav Șușkevici, au semnat un acord privind înființarea Comunității Statelor Independente, CSI.
Acordul prevedea că Uniunea Sovietică a încetat să mai existe ca „subiect de drept internațional și o realitate geopolitică”.
Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice a fost fondată în 1922 de liderii Partidului Comunist Rus ca baza unei viitoare revoluții mondiale. Pentru a atrage în URSS cât mai multe republici socialiste, primele (și toate cele ulterioare) constituții sovietice și-au proclamat dreptul la libera secesiune de Uniunea Sovietică. Începând din 1956, Uniunea Sovietică a fost formată din 15 republici unionale.
Între 1988-1990, rolul Partidului Comunist a scăzut considerabil la iniţiativa liderului său, secretarul general al Comitetului Central al PCUS, Mihail Gorbaciov. În același timp, relațiile inter-republicane nu au suferit nicio revizuire, ceea ce pe fondul influenței în scădere a Partidului Comunist a declanșat o ascensiune a separatismului în republicile unionale.
Prima care a proclamat suveranitatea statului a fost Azerbaidjan (23 septembrie 1989). În cursul anului 1990, toate celelalte republici unionale au adoptat acte juridice similare.
În a doua jumătate a anului 1990, președintele Sovietului Suprem, Boris Elțin, a extins considerabil puterile Guvernului rus și ale ministerelor și agentiilor sale.
Referendum pentru conservarea URSS
La cel de-al 28-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 2-13 iulie 1990, primul președinte al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, a declarat că ar trebui semnat un nou Tratat al Uniunii. La 3 decembrie 1990, Sovietul Suprem al URSS a susținut proiectul lui Gorbaciov, care propunea un nou concept al Uniunii: fiecărei republici constitutive trebuia să i se acorde statutul de țară suverană.
Organele de putere ale Uniunii urmau să păstreze o gamă foarte limitată de competențe, cum ar fi cele referitoare la apărarea națională și securitatea statului, politica externă și strategiile de dezvoltare economică.
La cel de-al 4-lea Congres al Deputaților Poporului URSS (corpul suprem al puterii la acel moment), din 17 decembrie 1990, Mihail Gorbaciov a sugerat organizarea unui referendum pentru a permite fiecărui cetățean să voteze pentru sau împotriva Uniunii Statelor Suverane pe bază federală.
În referendumul din 17 martie 1991, alegătorii au fost rugați să răspundă la întrebarea: „Credeți că este necesar să se păstreze Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste ca o federație reînnoită de republici egale și suverane în care drepturile și libertățile individului oricărui naționalitatea va fi garantată pe deplin?”
Din cele 15 republici unionale, nouă au participat la vot: Rusia, Ucraina, Belarus, Uzbekistan, Azerbaidjan, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan și Turkmenistan. Armenia, Georgia, Letonia, Lituania, Moldova și Estonia au refuzat.
Citește și
SUA ar putea bloca Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania, dacă Moscova invadează Ucraina
Videoconferința Biden-Putin s-a încheiat. Biden convoacă Germania, Franța, Italia și Marea Britanie
În ansamblu, 80% dintre cetățenii sovietici eligibili pentru vot au mers la secțiile de votare la referendum și 76,4% dintre aceștia au declarat că doresc să păstreze Uniunea, în timp ce 21,7% s-au opus ideii.
Pe lângă referendumul sindical, s-a supus la vot problema stabilirii postului de președinte al republicii (69,85% au votat pentru aceasta).
La 12 iunie 1991, Boris Elțin a fost ales președinte al RSFSR.
În urma referendumului a fost elaborat un nou proiect de Tratat al Uniunii.
Conform proiectului tratatului, acronimul URSS urma să fie păstrat pentru a reprezenta Uniunea Republicilor Suverane Sovietice. În iulie 1991, negociatorii au aprobat proiectul de tratat în ansamblu.
La 2 august, Gorbaciov a apărut la televiziune pentru a declara că un nou tratat de unire va fi semnat de RSFSR, Kazahstan și Uzbekistan, în timp ce celelalte republici vor face acest lucru „la anumite intervale”. Textul tratatului a fost făcut public pentru discuții la nivel național la 15 august 1991.
Lovitură de stat din august
La 18 și 19 august, un grup de înalți oficiali ai Partidului Comunist și guvernului sub vicepreședintele Ghenadi Ianaiev au format așa-numitul Comitet de Stat pentru Starea de Urgență.
Cu scopul de a preveni semnarea tratatului, care, susțineau ei, ar fi dus la prăbușirea Uniunii Sovietice, membrii comitetului l-au înlăturat pe Gorbaciov de la putere și au declarat stare de urgență.
Președintele RSFSR, Boris Elțin, a refuzat să se supună și a criticat acțiunile complotiștilor drept o „lovitură de stat anticonstituțională”.
Rezistența fermă din partea autorităților ruse și a mai multor republici sindicale și protestele în masă au dus la eșecul loviturii de stat.
Drept urmare, la 24 august, Sovietul Suprem al Ucrainei a votat pentru un act de independență, spunând că „crearea unui stat ucrainean independent” a fost cauzată de ceea ce a descris drept „o amenințare mortală pentru Ucraina în legătură cu lovitura de stat din Uniunea Sovietică”.
Azerbaidjan și-a proclamat independența la 30 august, iar Uzbekistanul și Kârgâzstanul, la 31 august.
Toate celelalte republici au urmat exemplul până la sfârșitul anului, Kazahstanul fiind ultima. Sovietul său Suprem a votat pentru un act de independență a statului la 16 decembrie 1991.
Interdicția Partidului Comunist
La 23 august, președintele rus Boris Elțin a semnat un decret de suspendare a Partidului Comunist RSFSR din cauza sprijinului său pentru lovitura de stat.
La 24 august, Mihail Gorbaciov a făcut o declarație pentru a îndemna Comitetului Central al partidului să „ia o decizie dificilă, dar sinceră în favoarea autodizolvării”.
Gorbaciov a declarat că renunță la funcția de secretar general al partidului.
La 29 august, Sovietul Suprem al URSS a suspendat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice pe întreg teritoriul țării și a ordonat Parchetului să cerceteze rolul organelor de conducere ale partidului în tentativa de lovitură de stat.
Crearea CSI
La 8 decembrie 1991, liderii RSFSR, Ucraina și Belarus: Boris Elțin, Leonid Kravciuk și Stanislav Șușkevici s-au întâlnit la Viskuli (Parcul Național Belovezhskaia Pușcia din Belarus) pentru a semna un acord de înființare a Comunității Statelor Independente.
În preambul s-a declarat că Uniunea Sovietică, ca subiect de drept internațional și realitate geopolitică, a încetat să mai existe.
La 10 decembrie, Sovietele Supreme ale Ucrainei și Belarusului au denunțat Tratatul de înființare a URSS, aprobat de Congresul I al Sovietelor URSS la 30 decembrie 1922.
La 12 decembrie, Sovietul Suprem al RSFSR a ratificat acordul de înființare a CSI și a denunțat Tratatul de înființare a URSS.
Liderii a 11 foste republici unionale s-au adunat la Almati (Kazahstan) la 21 decembrie pentru a semna o declarație privind obiectivele și principiile CSI și pentru a confirma Acordurile Belovezh și încetarea existenței URSS. Procesul de creare a CSI a fost finalizat.
În 1993, un al 12-lea membru, Georgia, s-a alăturat CSI.
Abolirea URSS
La 17 decembrie, clădirea Sovietului Suprem al URSS a fost preluată de Sovietul Suprem al RSFSR.
Activitatea Ministerului de Externe al URSS a fost încheiată la 19 decembrie.
Banca de Stat a fost desființată la 20 decembrie.
La o întâlnire dintre Mihail Gorbaciov și Boris Elțin s-a convenit încetarea activității Comitetului Economic Interstatal al URSS și a altor structuri ale Uniunii începând cu 30 decembrie.
La 25 decembrie, Sovietul Suprem al RSFSR a votat pentru redenumirea țării în Federația Rusă. În aceeași zi, Mihail Gorbaciov a apărut în direct la televizor pentru a spune că renunță la funcția de președinte al Uniunii Sovietice.
După aceea, steagul de stat sovietic a fost scos de pe stâlpul de deasupra Kremlinului, iar în schimb a fost arborat steagul de stat al Federației Ruse.
La 26 decembrie, Sovietul Republicilor (una dintre cele două camere) al Sovietului Suprem al URSS a adoptat o declarație prin care se spunea că, în urma creării Comunității Statelor Independente, URSS a încetat să mai existe ca stat și subiect al internaționalului. lege.
Constituția Federației Ruse a fost adoptată la 12 decembrie 1993 printr-un vot la nivel național.
