VIDEO Rețetă de pască à la Chef Bontea și rețetă de cozonac à la Chef Scărlătescu

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 21.04.2022 - 16:54

Pasca și cozonacul sunt „vedetele” dulci ale mesei tradiționale de Paște. Există sute de rețete, dar cele ale chef-ilor Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu de la „Chefi la cuțite” au, cu siguranță, ceva aparte.

SHARE

Rețetă de pască fără aluat à la Chef Bontea

„Nu este o reţetă complicată, începem cu ouăle, zahărul. Batem ouăle şi zahărul cam 2 minutele. Adăugăm brânza de vaci. Până acum am pus 4 ouă, 250 de grame de zahăr tos , am pus 2 pliculeţe de zahăr vanilat şi 700 de grame de brânză dulce. Este foarte important la această reţetă compoziţia să fie cât mai omogenă. Adaug unt, este foarte important ca untul să fie moale, să fie la temperatura camerei. Esenţa de vanilie şi jumătate de lămâie stoarsă. Pun si coaja de lămâie rasă de la o lămâie. Adaug şi făina 50 de grame. Puţin câte puţin să nu facă cocoloaşe. Şi am aici 100 de grame de griş. Şi pun şi stafidele, 200 de grame de stafide pe care le-am hidratat deja cu un pic de apă caldă peste ele. Am o formă, asta este de 24 de centimetri ca diametru pe care am tapotat-o cu puţin unt, puţin zahăr şi puţină făină. Şi acum punem totul în formă. Gata, o bag la cuptor 160 de grade, timp de o oră, o oră şi 10, depinde foarte mult de cuptor.

După 60 de minute de stat la cuptor cam aşa arată foarte frumos. Încă este puţin călduţă dar merge tăiată aşa că hai să vedem ce am făcut. Cam aşa cred că ajunge pentru o porţie. Ia uite. Mamă cum miroase! Am pus şi lămâie şi zahăr pudră”, explică Chef Sorin Bontea, în rețeta-video, relatează observatornews.ro.

Citește și: Rețetă de drob de miel à la Chef Hădean și rețetă de friptură de miel à la Chef Hadad

Rețetă de cozonac à la Chef Scărlătescu

Ingrediente:

- 1 kg făină

- 450 ml lapte

- 200 g rahat

- 500 g nucă

- 250 g zahăr

- 1 păstaie vanilie

- 300 g unt

- 150 g ciocolată

- 30 g portocală confiată

- 30 g coajă de lămâie

- 5 ouă proaspete

- 60 g drojdie

Citește și: Sfaturile nutriționiștilor pentru meniul de Paști: „Nu consumaţi mult alcool şi băuturi îndulcite”

Mod de preparare:

Indicat este ca ingredientele să fie scoase din frigider cu 3-4 ore înainte să începeți prepararea cozonacului. Într-un bol înalt, amestecați cele 60 de grame de drojdie cu 100 mililitri de lapte. Puneți inclusiv 3 linguri de făină, 1 linguriță de zahăr și amestecați până se omogenizează toate ingredientele.

După ce ați terminat, lăsați aluatul la dospit până își dublează volumul. Timpul de creștere poate fi și de o oră, în funcție de temperatura camerei unde stă vasul. De aceea este indicat ca încăperea să fie încălzită, pentru a scurta timpul de preparare.

În timp ce primul aluat stă la crescut, într-o oală pusă pe foc amestecați laptele, zahărul, păstaia de vanilie până când zahărul se topește.

Într-un alt recipient, amestecați gălbenușurile cu un praf de sare. Treptat, în timp ce amestecați continuu, adăugați făina. Apoi, adăugați laptele în care ați topit zahărul cu vanilia și maiaua.

După ce ați mestecat bine, puneți untul și amestecați până se omogenizează toate ingredientele. Tot acum este timpul să adăugați bucățele de portocală confiată și coaja rasă de la o lămâie, pentru un plus de savoare.

Acest aluat trebuie amestecat bine bine, astfel încât toate produsele să se încorporeze. Când observați că aluatul este elastic și aerat, lăsați-l la crescut timp de o oră.

În acest timp, puteți pregăti umplutura. Ea se prepară din ciocolată topită, nuci mărunțite și rahat. Ingredientele se amestecă până se obține o compoziție omogenă, care se întinde pe aluat. După ce este gata, se pune crema pe aluat și se rulează. Rezultatul, adică rulada, se taie în două, pe lungime.

Bucățile rezultate trebuiesc împletite și așezate în tava de cozonac. După ce e pus în forme, preparatul se unge cu ou și puteți presăra zahăr. Înainte de a fi băgat la cuptor, el trebuie să mai crească în tavă pentru aproximativ două ore.

De asemenea, cu ceva timp înainte de a fi gata de copt, cuptorul trebuie să fie încins la 160 de grade. Ulterior, pe măsură ce cozonacul se coace, temperatura ar trebui să fie setată la 140 de grade. 45 de minute este timpul în care el se coace, potrivit a1.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

© 2022 NEWS INTERNATIONAL S.A.