Piața Sf. Petru din Vatican a găzduit de-a lungul anilor și câteva scene ale Nativității mai puțin „ortodoxe”, dar anul acesta figurinele par să fi aterizat din spațiul cosmic, spre nemulțumirea majorității italienilor.
Piața Sf. Petru din Vatican a găzduit de-a lungul anilor și câteva scene ale Nativității mai puțin „ortodoxe”, dar anul acesta figurinele par să fi aterizat din spațiul cosmic, spre nemulțumirea majorității italienilor.
Modelul brazilian Natalia Garibotto a glumit că va ajunge în rai, după ce poza sa a fost apreciată de contul oficial de Instagram al Papei Francisc. Vaticanul a precizat că a solicitat explicaţii de la Instagram în legătură cu această situație, relatează The Guardian și Mediafax.
Papa Francisc a dat binecuvântarea pentru un grup din cadrul Vaticanului care încearcă să împiedice Mafia și grupurile de criminalitate organizată să exploateze imaginea Fecioarei Maria în scopuri ilicite.
Papa Francisc a văzut văzut, miercuri, purtând mască și folosind gel dezinfectant pentru mâini, în timpul audienței sale săptămânale de la Vatican.
Ca măsură de precauţie, la porţile sale a fost instalat un punct sanitar, cu un medic ce va oferi asistenţă vizitatorilor a căror temperatură depăşeşte 37,5 de grade.
Mult aşteptata desecretizare a documentelor din timpul războiului, ale Papei Pius al XII-lea, a durat doar o săptămână înainte ca pandemia să închidă arhivele Vaticanului. Totuşi, a fost suficient timp pentru ca anumite informaţii să iasă la iveală şi să păteze din nou Biserica.
Singur, în piață goală a Bisericii Sf. Petru, Papa Francisc s-a rugat, vineri, pentru întreaga lume împotriva pandemiei.
Marți, 168 de persoane au murit în Italia. Pentru o singură zi a crescut semnificativ și bilanțul îmbolnăvirilor. Italienii se pot deplasa doar la serviciu sau pentru urgențe personale.