duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Decizie importantă. Vatican salută achitarea cardinalului George Pell, acuzat de pedofilie

Data publicării: 07.04.2020 • 15:32 Data actualizării: 07.04.2020 • 15:54
Foto: Getty Images
Foto: Getty Images

Vaticanul a salutat marţi achitarea cardinalului australian George Pell, în trecut unul dintre colaboratorii cei mai apropiaţi ai Papei Francisc, într-un caz răsunător de pedofilie, informează AFP.

"Sfântul Scaun, care a avut întotdeauna încredere în justiţia australiană, salută verdictul unanim pronunţat de către Înalta Curte cu privire la cardinalul George Pell, care-l achită de toate acuzaţiile de agresiuni comise asupra minorilor", a precizat Vaticanul într-un comunicat.

Cardinalul George Pell, în trecut unul dintre cei mai influenţi prelaţi de la Vatican, a ieşit marţi din închisoarea australiană în care s-a aflat încarcerat timp de peste un an, după ce a fost achitat de cea mai înaltă instanţă din Australia, la finalul unui proces intens mediatizat în care fusese acuzat de pedofilie.

Fostul secretar pentru Economie de la Vatican, în vârstă de 78 de ani, a fost condamnat în martie 2019 la şase ani de închisoare pentru viol şi agresiuni sexuale comise asupra a doi copii dintr-un cor religios în 1996 şi 1997 în catedrala St. Patrick din Melbourne, unde era arhiepiscop.

Condamnarea lui, confirmată în apel în august 2019, a fost în cele din urmă anulată marţi de Înalta Curte de Justiţie din Australia, care l-a achitat la cinci capete de acuzare formulate împotriva sa pentru violenţe sexuale, în baza prezumţiei de nevinovăţie.

Pell, care a susţinut întotdeauna că este nevinovat, a părăsit imediat după această decizie închisoarea din Melbourne în care se afla încarcerat şi a afirmat într-un comunicat că această decizie judecătorească permite "repararea unei grave nedreptăţi".

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră