Papa Francisc a murit luni dimineață, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell.Suvernaul Pontif avea 88 de ani.
Papa Francisc a murit luni dimineață, a anunțat cardinalul Kevin Ferrell.Suvernaul Pontif avea 88 de ani.
La Vatican, Papa Francisc nu a ținut slujba de Paște, însă a venit în balconul Bazilicii Sfântul Petru și le-a urat credincioșilor un Paște Fericit.
JD Vance, la slujba din Vinerea Mare la Vatican. Papa Francisc, absent din motive de sănătate. Papa Francisc își limitează aparițiile publice la ordinul medicilor, în timp ce se recuperează după o dublă pneumonie.
Papa Francisc le-a făcut o surpriză celor peste 20 de mii de credincioşi care au participat astăzi la slujba de Florii de la Vatican.
Medicii au vrut să-l lase să moară: momentul critic din spital pentru Papa Francisc. Suveranul Pontif în vârstă de 88 de ani a fost spitalizat cu pneumonie la ambii plămâni, potrivit CNN.
Papa Francisc a apărut pentru prima dată în public, după mai bine de cinci săptămâni de spitalizare. Suveranul Pontif va fi externat în această după-amiază.
Papa Francisc este încă internat în spital. Ce spune Vaticanul despre starea de sănătate a Suveranului Pontif? Şeful Bisericii Catolice se află din 14 februarie într-un apartament papal special amenajat la spitalul Gemelli din Roma.
Papa Francisc, pentru a 17-a zi în spital. Cum se simte Suveranul Pontif? Mesajul Vaticanului. Papa Francisc a suferit vineri o criză respiratorie îngrijorătoare.