"În seara aceasta am adresat o scrisoare Președintei Comisiei Europene și comisarilor responsabili prin care am solicitat sprijin pentru achizitionarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum", a anunțat, vineri, europarlamentarul PNL Dan Motreanu
"În seara aceasta am adresat o scrisoare Președintei Comisiei Europene și comisarilor responsabili prin care am solicitat sprijin pentru achizitionarea a 12.700 de flacoane de Tocilizumabum", a anunțat, vineri, europarlamentarul PNL Dan Motreanu
"La dezbaterile recente din Parlamentul European cu ocazia SOTEU, Discursul președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind Starea Uniunii, am solicitat acesteia să soluționeze cât mai urgent problema aderării României la Spațiul Schengen", a arătat Dan Motreanu.
Ursula von der Leyen va fi primită de către președintele Klaus Iohannis.
Margrethe Vestager a părut că ascultă discursul șefei sale, cu atenție, dar în același timp a și croșetat ceva.
Să fie Afganistanul punctul de cotitură în privința planurilor europene privind autonomia strategică? Nemulțumiți de faptul că nu au fost consultați în perioada premergătoare retragerii, lideri europeni au repus ideea în discuție. Dar proiectul necesită resurse considerabile.
Cazul Pegasus, un software fabricat de o companie israeliană, la care guverne au recurs pentru a spiona militanţi, jurnalişti, opozanţi din lumea întreagă este 'complet inacceptabil' dacă informaţiile se confirmă, a afirmat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Președintele PSD a trimis o scrisoare către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și vicepreședintele Frans Timmermans, în care spune că în România „democrația și respectul pentru statul de drept sunt serios în pericol”.
Comisia Europeană a trimis o scrisoare Ungariei în care îşi exprimă îngrijorarea din punct de vedere juridic, înainte de intrarea în vigoare a unei legi care discriminează persoanele pe baza orientării sexuale, a anunţat preşedinta CE Ursula von der Leyen.