„Este nevoie de discuţii şi de o abordare comună, dar este o discuţie care trebuie purtată", a declarat Von der Leyen, subliniind că exprimă o opinie personală, întrucât competenţele în materie de sănătate în UE aparţin în totalitate statelor membre.
„Cred că este de înţeles şi adecvat” să avem o dezbatere şi „să ne gândim eventual la vaccinarea obligatorie în UE'', a declarat Von der Leyen, citată de presa internațională, relatează Agerpres.
Șefa CE, care are pregătire medicală, a atras atenția că doar 66,2% din populaţia totală a blocului UE este complet imunizată.
„În urmă cu doi sau trei ani nu mi-aş fi imaginat niciodată că aş fi fost martoră la ceea ce vedem acum, că avem o pandemie teribilă şi vaccinuri, dar acestea nu sunt folosite în mod corespunzător peste tot, iar costurile pentru sănătate sunt uriaşe'', a declarat von der Leyen, întrebată dacă vaccinarea ar trebui să fie obligatorie.
Grecia şi Austria au anunţat amenzi pentru cei care nu acceptă să se vaccineze, în timp ce dezbaterea ia amploare şi în alte state membre.
We are now facing a double challenge in the fight against #COVID19.
— Ursula von der Leyen (@vonderleyen) December 1, 2021
The rapid resurgence of Delta across Europe and a new variant of concern: Omicron.
Full vaccination and boosters provide the strongest protection there is. And they are available now. https://t.co/FOuda4Jbvj