În Siria, kurzii au condus lupta împotriva Isis. Acum, când America ia în calcul retragerea trupelor, aceşti aliaţi ai Statelor Unite se confruntă cu o ameninţare existenţială reprezentată de vecinii lor.
În Siria, kurzii au condus lupta împotriva Isis. Acum, când America ia în calcul retragerea trupelor, aceşti aliaţi ai Statelor Unite se confruntă cu o ameninţare existenţială reprezentată de vecinii lor.
Anul acesta, Paștele ortodox pică duminică, 28 aprilie. Vinerea Mare, 26 aprilie, și luni, 29 aprilie, cea de-a doua zi de Paște, sunt zile libere. Iar miercuri, 1 Mai, este tot liber, fiind „Ziua Muncii“.
Nu mai auzisem cuvântul din titlu de multă vreme. Mă rog, nu vorbesc despre sensul lui din buletinele meteo, unde apare scris cu literă mică, pentru a ne vesti la ce oră se ridică soarele pe cer.
Autoritățile din Turcia au ordonat, marți, arestarea a 1.112 de persoane, acuzate de legături cu reţeaua condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, relatează CNN Turk. El este acuzat de organizarea unei lovituri eșuate de stat împotriva președintelui Eecep Tayyip Erdogan.
Pe măsură ce se apropie alegerile legislative, ce vor avea loc în luna aprilie, Israelul este ținta unor atacuri cibernetice orchestrate de dușmanii tradiționali, Arabia Saudită și Iran, dar și de...Rusia și Turcia.
America nu vrea să-și aducă acasă soldații din Siria până ce Recep Tayyip Erdogan nu va garanta că nu-i va ataca pe kurzi. Apar tot mai multe semnale că Ankara este principalul adversar al Washingtonului.
Jurnalistul turc Kamil Demirkaya va afla, vineri, dacă statul român va da curs cererii autorităților de la Ankara de a fi extrădat.
Asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi de către agenţi din propria lui ţară are implicaţii care merg mult mai departe de întrebările referitoare la libertatea presei. Aruncă o umbră asupra luptei complexe şi cu tabere multiple pentru influenţa în Orientul Mijlociu.