Alegeri prezidențiale LIVE

Rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,95 %
Elena Lasconi 19,17 %
99,99 %
Marcel Ciolacu 19,15 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

CALENDAR 13 - 19 IULIE. „Lovitura de stat“ din Turcia îl face pe Erdoğan sultan

DE Flavia Drăgan, Mircea Marian | Actualizat: 03.05.2019 - 16:56

15 iulie 2016: O facțiune a armatei turce a încercat să preia puterea politică, prin înlăturarea lui Recep Tayyip Erdoğan. Nu a reușit, însă în jur de 300 de oameni au murit, iar peste 160.000 de persoane au fost arestate, reținute sau demise din funcții.

SHARE

Erdoğan l-a acuzat de orchestrarea loviturii de stat pe fostul său aliat, clericul Fethullah Gülen, cerând Statelor Unite ale Americii să îl extrădeze. Erdoğan a folosit pretextul loviturii de stat ca să înlăture din viața publică pe oricine l-ar putea critica, arestând intelectuali și închizând ziare, reviste și televiziuni. Astfel, au fost închise 15 universități, peste 1.000 de școli private, 1.229 fundații și asociații, 16 televiziuni, 23 de radiouri, 45 de ziare, 15 reviste și 29 de edituri. De asemenea, o treime dintre judecători au fost arestați, mulți dintre ei fiind acuzați că fac parte din „statul paralel“. Peste 160 de jurnaliști critici la adresa regimului au fost arestați; Erdoğan i-a numit „teroriști“. De asemenea, șase intelectuali au fost condamnați la închisoare pe viață.  După lovitura de stat eșuată, Erdoğan a instituit starea de urgență și a suspendat aplicarea prevederilor Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. În 24 iunie anul acesta, Erdoğan a câștigat un nou mandat de președinte și va fi, de asemenea, și șeful Guvernului. Prima lui declarație oficială a fost: „Cea mai mare luptă a noastră în perioada care va urma va fi împotriva terorismului. Vom distruge terorismul, călcându-l în picioare ca să fie pace în ţara noastră“.

Papa și patriarhul se excomunică reciproc

16 iulie 1054: Marea Schismă a reprezentat scindarea Bisericii Creștine între cea ortodoxă (Orientală) și cea catolică (Occidentală), când papa Leon al IX-lea și patriarhul Constantinopolului, Mihail I Cerularie, s-au excomunicat reciproc, pe fondul tensiunilor apărute în lupta pentru dominație, dar și după ce catolicii au adăugat clauza Filoque (de unde purcede Duhul Sfânt) la Crez. În 1965, excomunicarea reciprocă a fost ridicată de către papa Ioan Paul al II-lea și patriarhul Atenagora.  

Pelerinajul profetului Mahommed

16 iulie 622: Hegira, momentul în care profetul Mahommed pleacă de la Mecca la Medina, semnifică începutul erei musulmane. Anul 1 al Hegirei corespunde datei 16 iulie 622 din calendarul gregorian. Orice bun musulman este dator să facă, cel puțin o dată în viață, pelerinajul la Mecca și Medina (numit Hajj).  

Începe Revoluția Franceză

14 iulie 1789: Căderea Bastiliei, simbolul absolutismului monarhic, a reprezentat începutul Revoluției. Parizienii au atacat și cucerit Bastilia, unde se aflau doar șapte deținuți, ca să facă rost de arme. O lună mai târziu, era adoptată „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului“, care preciza că toți oamenii se nasc liberi și egali în drepturi. În 1793, Ludovic al XVI-lea a fost ghilotinat, iar din 1880, 14 iulie a devenit Ziua Franței.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te