O declarație a Ministerului egiptean de Externe subliniază „importanța non-escaladării și a angajamentului față de respectarea și implementarea dreptului internațional".
Descoperirea unor rezerve uriașe de gaze în estul Mediteranei a lansat o cursă pentru exploatarea resurselor subacvatice, provocând o dispută între Turcia și Cipru, membru UE.
Cairo și-a exprimat îngrijorarea față de „insistența Turciei de a continua forarea unilaterală care sporesc tensiunile în regiunea mediteraneană estică”.
Nava Fatih din Ankara a intrat în zona economică exclusivă a Ciprului, în vest, în luna mai, și a început forarea, în timp ce oa doua navă - Yavuz - a fost trimisă luna trecută pentru a căuta gaze în est.
Luni, Uniunea Europeană a declarat că ultima mișcare a Turciei a fost o „escaladare inacceptabilă”, avertizând Ankara să oprească activitățile sale „ilegale” sau să se confrunte cu sancțiuni.
Ciprul este împărțit între Republica Cipru recunoscută pe plan internațional și un stat separatist înființat după invazia turcă din 1974, în urma unei lovituri de stat sponsorizată de junta militară care guverna Grecia.
Turcia insistă că acțiunile sale nu încalcă legea internațională, acționând în apele teritoriale ale Ciprului de nord ocupat de turci.
La începutul acestui an, Cipru a declarat că a lansat o acțiune în justiție împotriva a trei firme pe care le acuză de sprijinirea explorării ilegale a petrolului și gazelor în apele sale de către Turcia. De asemenea, a emis mandate de arestare pentru echipajul de pe Fatih, sub acuzația că a încălcat teritoriul suveran al republicii.
Monstrul Leviatan face pulbere Orientul Mijlociu
Leviatanul, uriașul depozit de gaze naturale descoperit în Marea Mediterană, a pornit „războiul gazoductelor”. Debutul războiului a scăpat presei internaționale.
În iulie 2011, Siria, Iran și Irak au semnat „un acord istoric”, în privința viitorului energetic al zonei. Conform proiectului agreat de cele trei părți, un gazoduct urma să se construiască în trei ani, la un cost de zece miliarde de dolari, care să pornească de la portul iranian Assalouyeh, aflat lângă câmpul gazeifer Pars Sud (a treia cea mai mare sursă de gaze din lume, aflată pe teritoriul Qatarului și Iranului), până la Damasc, Siria, tranzitând Irakul.
De la Damasc, gazoductul urma să se bifurce înspre porturile libaneze, de unde ar fi fost aprovizionată Europa. Mai ales că Siria descoperise un uriaș câmp gazeifer în Qara, aproape de portul Tartus (ocupat acum de ruși) și de frontiera cu Libanul. Câmpul gazeifer sirian îl depășește pe cel qatarez. Acesta ar fi fost „proiectul șiit”, pentru că gazoductul trecea pe teritorii șiite până la „aliații alawiți”, ai cărui reprezentat era Bashar al Assad.
Proiectul Qatarului prevedea o uniune cu Siria și un gazoduct care să exporte gaz via portul iordanian Aqaba. Si cum Qatarul este gazda multor baze americane și ale NATO, alianța ar fi devenit mai puternică.
Comisia Europeană favoriza proiectul Qatarului, sperând că va scăpa de deendența de gazul rusesc și asiatic.
Întregul tablou s-a complicat prin „gazul israelian”, descoperit tot în Mediterana. Câmpul Leviatan se află inclusiv în ceea ce Israelul numește „zona economică exclusivă” și ar acoperi necesitățile țării pentru 100 de ani, dacă ar fi folosit strict în acest scop. De pe subcâmpul Tamara a început deja să se pompeze gaz. Însă și Israelul avea de gând să-și fructifice proaspăta comoară în Europa.
Rusia e angajată pe viață și pe moarte în geopolitica gazului, ceea ce înseamnă inclusiv determinarea de a interveni militar pentru a-și atinge scopul, cum a dovedit recent cu Siria.
Gazprom își promovează gazoductul Nord Stream, prin care poate asigura 25% din necesarul Europei, dar și South Stream pentru Europa, care se opune proiectului american Nabucco. Iar prin câmpul gazeifer sirian, controlul Rusiei asupra gazelor livrate Europei ar crește considerabil.
În Siria, Bashar al-Assad, ca să se mențină la putere în fața revoluției, a dat Rusiei monopolul gazelor din Mediterana, ignorând oferta Turciei și Qatarului.
Turcia este dependentă de gazul rusesc în proporție de 80%. Numai prin exploatarea gazelor Siriei din Mediterana ar fi scăpat de dependența de gazul rusesc și ar fi scăpat și Europa de „robinetul” pe care președinții Rusiei l-au folosit întotdeauna ca factor de presiune.
Dar nici Turcia n-ar fi ajutat Europa să iasă de sub dependența de gazul rusesc pe gratis, condiția fiind acceptul necondiționat pentru a fi integrată în UE.
Israelul este singura țară din regiune care a început deja exploatarea gazelor din Mediterana, dar fără să reușească să-l livreze Europei, ca să devină astfel o putere energetică.
Vladimir Putin a făcut nenumărate oferte Guvernului Netanyahu pentru companiile sale, să finanțeze contrucția unui gazoduct spre Europa, să exploateze resursele de gaze din Mediterana, iar Moscova se obliga și să protejeze traseul gazoductului. Ofertă respinsă. Deocandată. Negocierile continuă.
