Comisia de Arbitraj a PNL a decis că Raul Ambruş a fost suspendat corect şi statutar, astfel ca acesta nu va mai participa la alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara de sâmbătă, deoarece candidatura sa a fost invalidată.
Comisia de Arbitraj a PNL a decis că Raul Ambruş a fost suspendat corect şi statutar, astfel ca acesta nu va mai participa la alegerile pentru preşedinţia PNL Timişoara de sâmbătă, deoarece candidatura sa a fost invalidată.
Universitatea de Vest din Timișoara promovează inițiative și proiecte culturale, în perspectiva anului Timișoara 2023 - Capitală Europeană a Culturii.
PSD Timişoara a anunţat, vineri, că lansează în spaţiul virtual o iniţiativă intitulată „Identity Challenge #cineestitufritz", acuzându-l pe primarul Dominic Fritz că refuză să-şi publice „documentele de studii şi de domiciliu".
Primarul Dominic Fritz a declarat, în şedinţa de plen de marţi, că aceste două proiecte nu sunt legale.
Contractul pe 25 de ani încheiat de Primăria Sectorului 1, când primar era Andrei Chiliman, și Romprest, modificat prin 11 acte adiționale, este dezavantajos pentru locuitori nu doar în privința colectării gunoiului, ci și a dezăpezirii.
Fostul primar Nicolae Robu nu se mai limitează să-l atace doar pe succesorul său, Dominic Fritz, acuzându-i acum extrem de virulent şi pe trei intelectuali care l-au sprijinit.
Liberalul Nicolae Robu, ex-primar al Timișoarei, a scris pe Facebook că o condiție obligatorie a celui pe care îl va vota ca președinte al PNL este să renunțe la „aliatul toxic USR”, la „neomarxiștii USR-PLUS”.
Administraţia Fondului pentru Mediu a amendat compania de termoficare din Timişoara, Colterm, cu suma de aproximativ 21 de milioane de euro pentru că nu a achiziţionat certificate de CO2.