O companie românească de ingineri a bătut palma cu un gigant american pentru deschiderea unui centru de „R&D” (cercetare și dezvoltare, n.red.) de baterii pentru mașinile electrice la Timișoara.
O companie românească de ingineri a bătut palma cu un gigant american pentru deschiderea unui centru de „R&D” (cercetare și dezvoltare, n.red.) de baterii pentru mașinile electrice la Timișoara.
Administrația locală explică că este o soluție temporară, menită să protejeze solul și să permită regenerarea vegetației, dar și să îi împiedice pe șoferi să mai parcheze la întâmplare.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat duminică finalizarea primului Centru de Arși Grav din România. În scrut timp ar urma să fie dat în folosință.
În intervalul septembrie 2019 - septembrie 2025, în 6 ani, prețul apartamentelor s-a dublat în România. În funcție de oraș și zonă, 3 camere, de 80 metri pătrați, au ajuns și 250.000 €, în medie. În paralel, inflația cumulată a fost de 48%, iar salariul mediu a crescut cu 75%.
Un elev de 18 ani din Timişoara a fost găsit mort de mama lui, sâmbătă după-amiază. Băiatul participase la un majorat şi s-a dus în camera lui să doarmă. Mama l-a găsit mort şi a alertat autorităţile.
Datele statistice arată că prețurile locuințelor din marile orașe din România au crescut cu 60% - 90% în 6 ani. Apartamentele cu adevărat accesibile sunt aproape imposibil de găsit în zonele centrale și semicentrale.
Un incendiu a izbucnit, joi, la ultimul etaj al unui hotel din Timişoara, iar 10 persoane, angajaţi ai hotelului, s-au autoevacuat în siguanţă. Pompierii au intervenit imediat pentru stingerea focului.
Un tânăr din Timișoara a recurs la un gest extrem după ce a pierdut la păcănele banii împrumutați pentru tratamentul soției sale bolnave de cancer. Copleșit de remușcări, bărbatul și-a dat foc chiar în fața Spitalului de Oncologie, acolo unde femeia era internată.