Conectarea rutieră a Timișoarei la autostrada A1 va fi operațională de săptămâna viitoare


Conectarea rutieră a Timișoarei la autostrada A1 va fi operațională de săptămâna viitoare. Sorin Grindeanu, s-a aflat sâmbătă pe șantierul drumului de legătură dintre A 1 și DN 69, care conectează rutier Timișoara la autostradă și care va fi deschis săptămâna viitoare.
Președintele Camerei Deputaților, liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, s-a aflat sâmbătă pe șantierul drumului de legătură dintre A 1 și DN 69, care conectează rutier Timișoara la autostradă și care va fi deschis săptămâna viitoare.
Citește și: Mâna dreaptă a lui Viktor Orban, miliardarul maghiar Sandor Csány, preia brandul românesc Napolact
În lungime de 10 kilometri, tronsonul rutier este construit la profil de drum național cu patru benzi (câte două benzi pe sens), valoarea investiției fiind de aproape 239 milioane de lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021 - 2027.
Conectarea rutieră a Timișoarei la autostrada A1 va fi operațională de săptămâna viitoare
''Este un proiect pe care, într-o proporție foarte mare, l-am gestionat (...) cât timp am fost ministru al Transporturilor. Îi felicit pe constructori, care au preluat acest proiect de la prima firmă (cu care s-a reziliat contractul - n.r.) și foarte repede au reușit să facă expertize și toate celelalte diligențe și să ajungă în stadiul în care suntem astăzi, astfel încât, în două zile, să poată fi dați în circulație acești 10 kilometri.
Este, de fapt, un drum expres spre autostradă, o nouă descărcare de pe A 1 la Timișoara.
Aceasta mă bucură, la fel cum mi-aș dori ca, în perioada următoare, să fie cât mai multe proiecte de investiție, fie că vorbim de investiții locale, de (programul - n.r.) Anghel Saligny, de lucruri pe care le fac autoritățile locale sau proiecte de investiții mari'', a declarat Sorin Grindeanu.
El a subliniat că tocmai de aceea PSD a insistat la rectificarea bugetară și în toate discuțiile din coaliție ca finanțarea marilor investiții publice să continue, mai ales că sunt și finanțări din fonduri europene.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, care l-a însoțit pe Sorin Grindeanu în teren, a menționat că județul este principalul beneficiar al acestor investiții de infrastructură rutieră, care au trenat 15 ani până când Timișoara a fost conectată la autostrada A 1.
''Timișul beneficiază de investiții substanțiale în acești ani.
Dar trebuie spus și faptul că, la 15 ani de la inaugurarea autostrăzii A 1 Timișoara - Nădlac, municipiul Timișoara beneficiază, în sfârșit, de o descărcare directă, celelalte două de până acum fiind la Giarmata și la Remetea și dura foarte mult timp până ajungeam în Timișoara de pe autostradă.
La 15 ani de administrație exclusiv de dreapta, Timișoara și Timișul beneficiază de o descărcare în Timișoara la patru benzi, în jurul localității Sânandrei.
De asemenea, la Covaci și la Cernăteaz putem vorbi despre o altă descărcare.
Discutăm deja cu primăriile celor două localități pentru a prelua drumurile până la drumul de la Giarmata, să le reabilităm și să fie mai facil accesul pe autostradă'', a explicat Alfred Simonis.
Curbă pe o autostradă - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Toate șantierele rutiere sunt în linie dreaptă
El a arătat că toate celelalte șantiere de infrastructură rutieră sunt în linie dreaptă, în diferite stadii: centura de vest a municipiului Timișoara, dublarea benzilor la centura de nord a orașului, pasajele de la drumul Boilor și Calea Urseni.