Primele semne ale primăverii au apărut deja în satele din România, unde berzele au fost zărite mai devreme decât de obicei, spre surprinderea localnicilor.
Primele semne ale primăverii au apărut deja în satele din România, unde berzele au fost zărite mai devreme decât de obicei, spre surprinderea localnicilor.
Nu arunca o cutie de pantofi! O poți transforma rapid într-un organizator elegant pentru bijuterii, cu materiale simple pe care le ai deja în casă. Economisești peste 50 de lei și îți păstrezi accesoriile ordonate, la îndemână și protejate de praf.
Toate bazele militare americane sunt acum în alertă sporită, potrivit unui oficial american care a vorbit cu ABC News. Bazele sunt acum sub amenințare „Bravo”, pe care politica Departamentului Apărării al SUA o definește ca „existând o amenințare crescută sau teroristă.”
Analiștii avertizează că Putin ar putea pregăti noi acțiuni militare împotriva țărilor europene. Aceștia descriu cinci scenarii specifice de atac, spunând că cele mai probabil implică tentative de ocupare a 16 teritorii.
În 2026, România va trece din nou la ora de vară prin mutarea ceasurilor înainte cu o oră, un moment care marchează începutul zilelor mai lungi și mai multă lumină naturală seara.
O platformă AI dezvoltată integral în România a fost lansată în premieră la ediția 2026 a Mobile World Congress (MWC), cel mai important eveniment global dedicat industriei telecom și tehnologiilor mobile, care are loc la Barcelona între 2 și 5 martie.
Peste 39.000 de studenți ce provin din medii dezavantajate vor putea beneficia de burse sociale, a anunțat, luni, Ministerul Educației și Cercetării, care a precizat că măsura are drept scop prevenirea și reducerea abandonului universitar.
Proprietarii de mașini hybrid trebuie, se pare, să fie mai atenți unde și le lasă parcate în România. Au început să se fure bateriile de înaltă tensiune, iar una nouă costă peste 3.000 € la reprezentanță.