Un nou drog face furori în lumea pasionaților de stupefiante. Denumit „tranchilizantul”, substanța are efecte devastatoare pentru cei care o consumă, „zombieficându-le” corpul.
Un nou drog face furori în lumea pasionaților de stupefiante. Denumit „tranchilizantul”, substanța are efecte devastatoare pentru cei care o consumă, „zombieficându-le” corpul.
Valoarea cumulată a celor două proiecte se apropie de 300 de milioane de euro, cu cea mai mare parte a finanțării provenind din fonduri europene, prin programul PNRR.
Spitalul Sfântul Spiridon din Iași a cumpărat stimulatoare de milioane de euro, potrivit licitațiilor la care a fost parte în ultimul an. Astfel, implantarea unor stimulatoare de la cadavre a fost un gest prin care medicii voiau să se îmbogățească și nu o soluție pentru pacienți.
Mărturii îngrozitoare vin de la pacienții lui Dan Tesloianu, medicul cardiolog acuzat că inducea simptome pațienților pentru a le monta apoi dispozitive medicale extrase de la morți. Între timp, cazul a trecut granițele țării fiin preluat de presa internațională.
Valeria Motogna trece printr-o perioadă extrem de dificilă, după ce fiul de doar doi ani și opt luni a fost diagnosticat cu leucemie.
Povestea de viață a românului care trăia într-o rulotă abandonată împreună cu câinele său Aron i-a impresionat pe jurnaliștii italieni. Ionel, care era grav bolnav, a murit refuzat să se interneze pentru că a preferat să aibă grijă de câinele lui.
Alexandru Rafila a declarat că este "absolut inacceptabil" ca medicii să ceară pacienţilor bani sau bunuri materiale, solicitare pe care el o califică drept "intolerabilă", o faptă de "natură penală".
Doi amici de pahar din județul Vrancea au băut împreună, au glumit și s-au luat la bătaie. Unul dintre bărbați a avut nevoie de 35-40 de zile de spializare, așa că celălalt a fost condamnat la închisoare cu executare.