Patru contracte de infrastructură rutieră, în valoare cumulată de peste 11 miliarde lei, finanțate prin programul european SAFE, au ajuns să fie suspendate sau să aibă actele de atribuire anulate parțial de Justiție.
Patru contracte de infrastructură rutieră, în valoare cumulată de peste 11 miliarde lei, finanțate prin programul european SAFE, au ajuns să fie suspendate sau să aibă actele de atribuire anulate parțial de Justiție.
Gigantul italian Beretta trage un semnal de alarmă: fondurile UE pentru Apărare nu trebuie să alimenteze complexul militar-industrial american, ci industria UE. Tensiunile vin pe fondul contractului de achiziție a armamentului din România, contestat pentru lipsă de transparență.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că miercuri, la sediul instituției, a fost semnată Scrisoarea de intenție privind cooperarea dintre ministerele apărării naționale din România și Polonia în cadrul Instrumentului financiar "Acțiunea pentru securitatea Europei" (SAFE).
CSAT are pe ordinea de zi Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, evaluarea implementării programului SAFE şi ”termeni de referinţă privind revizuirea, la nivelul Departamentului de Război, a posturii Forţelor SUA şi a locaţiilor de dislocare în Europa”.
Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv contestaţiile depuse pentru tronsonul 3 al Autostrăzii Unirii - A8, care este strategic, finanțat prin SAFE, dând astfel undă verde demarării proiectului cu o valoare de 3,93 miliarde și un termen de 46 de luni.
Nimeni nu vrea să cumpere Șantierul Naval Mangalia. Niciun ofertant nu s-a prezentat nici la a 2-a licitație. Rheinmetall și-a manifestat interesul, împreună cu gigantul maritim MSC, dar doar atât.
Pachetul de 920 de milioane de euro, finanţat prin SAFE, destinat cumpărării a patru nave de patrulare, a fost justificat prin faptul că şantierul naval Damen Mangalia va fi preluat şi modernizat de Rheinmetall.
Componenta civilă a programului SAFE a fost folosită pentru finanțarea unor proiecte de infrastructură rutieră de miliarde de euro. Autoritățile susțin că aceste proiecte nu erau vizate de termenul de 30 mai, fiind tratate ca achiziții comune cu Ucraina și Republica Moldova.