Numai în ultima lună, Ministerul Apărării a decis să lanseze șase licitații pentru achiționarea de armamenet pentru sume amețitoare. Totul în contextul în care războiul lui Putin din Ucraina pare departe de final.
Numai în ultima lună, Ministerul Apărării a decis să lanseze șase licitații pentru achiționarea de armamenet pentru sume amețitoare. Totul în contextul în care războiul lui Putin din Ucraina pare departe de final.
Angajarea fără concurs a medicilor în zece judeţe din România este o soluţie pentru deficitul de specialişti cu care se confruntă zonele defavorizate, a declarat miercuri, în timpul unei conferinţe de presă susţinute la Tulcea, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).
Un ieşean a stabilit un nou record de nesocotire a deciziei justiţiei. Acesta a încălcat ordinul de protecţie obţinut de soţia sa în numai trei ore de la emitere. Nici intervenţia poliţiei nu l-a făcut să înţeleagă de vorbă bună. Urmarea a fost o condamnare la detenţie.
Asociația Română de Psihiatrie și Psihoterapie și de Colegiul Medicilor din România, atrage atenția că, în timp ce în alte țări, dependența de droguri este tratată ca o tulburare de sănătate mintală, în România, persoanele care consumă droguri sunt considerate „infractori”.
Iohannis a transmis un mesaj în care îi mulţumeşte cancelarului german Olaf Scholz pentru sprijinul Germaniei pentru aderarea la Schengen a României, menţionând că acesta este un obiectiv strategic al ţării noastre, care îndeplineşte toate cerinţele tehnice.
„Bătălia” pentru locurile în grădinițele de stat este acerbă și se dă în fiecare an. Statul a eșuat să construiască grădinițe în ultimul deceniu.
Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit duminică la sediul MAE, pe secretarul general al Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI), Kitack Lim.
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că sâmbătă, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, au efectuat formalităţile de control aproximativ 538.300 de persoane, iar aproape 14.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România.