Aproximativ 300.000 de pensionari din România, din care 200.000 de pensionari speciali nu vor mai fi obligați să plătească din ianuarie 2023 contribuția la sănătate în valoare de 10% din pensie.
Aproximativ 300.000 de pensionari din România, din care 200.000 de pensionari speciali nu vor mai fi obligați să plătească din ianuarie 2023 contribuția la sănătate în valoare de 10% din pensie.
Un cutremur cu magnitudinea 4,1 pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 1:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
În context, şeful Executivului a evidenţiat şi buna colaborare de până acum cu OCDE.
Comisia Europeană a aprobat Programul Operaţional Tranziţie Justă (PTJ).
Miza aderării la OCDE este finalizarea unui proces semnificativ de modernizare a României, consolidat deja prin integrarea în UE, dar şi prin aderarea la NATO, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost prima persoană care a făcut referire la Schengen în Consiliul European chiar la începutul reuniunii care se desfăşoară la Bruxelles, , aceasta exprimându-şi dezamăgirea faţă votul dat în Consiliul JAI.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat, joi, că cel mai probabil în cadrul reuniunii Consiliului European va exista un "schimb de opinii" cu privire la actuala situaţie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen.
„Nu cred în comunicarea prin scrisori publice”, a declarat ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, într-un interviu acordat postului de televiziune PULS 24. El s-a referit la epistola primită de la omologul său român, Lucian Bode, după votul în Consiliul JAI.