Misterul pârâului din România care nu îngheață niciodată. Apa trece pe lângă o biserică și prin curtea unei case parohiale.
Misterul pârâului din România care nu îngheață niciodată. Apa trece pe lângă o biserică și prin curtea unei case parohiale.
Un frigider plin cu bani pentru asfaltarea unui drum! Asta au găsit procurorii anticorupţie în biroul directorului de la Drumuri şi Poduri Bârlad. Funcţionarul primise mita de 100.000 de lei de la un om de afaceri ca să asfalteze un drum privat pe bani publici.
Meteorologii anunţă frig şi ploi, până la jumătatea lunii mai, cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile estice şi sud-estice, apoi temperaturile vor fi cele specifice perioadei, cu valori uşor crescute, în ultima săptămână din luna aceasta.
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni dimineaţa, după scăderea înregistrată săptămâna trecută, pe măsură ce temperaturile urmează să scadă în unele părţi ale continentului.
România și alte cinci state est-europene au adoptat o strategie rece în relația cu China, participând doar la nivel de miniștri la marele summit organizat de Beijing.
Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat la Digi24, că un al doilea val de îmbolnăviri cu coronavirus ar putea apărea în cursul sezonului rece.
Meteorologii au emis o alertă de vreme rece şi de ninsoare, pentru noaptea de joi spre vineri.