Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că NATO va trebui atunci să se gândească la cel mai potrivit răspuns în cazul în care Rusia va folosi arme chimice în Ucraina.
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că NATO va trebui atunci să se gândească la cel mai potrivit răspuns în cazul în care Rusia va folosi arme chimice în Ucraina.
Zoe, fetiţa de 8 ani din Ucraina care în urmă cu o săptămână îi transmitea “Putin, eşti nebun!” celui care a declanşat iadul în ţara ei, a ajuns în Augsburg, în Germania.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că vede "paşi pozitivi" în negocierile cu Ucraina, în timpul unei întrevederi cu aliatul său belarus Aleksandr Lukaşenko, informează agenția de presă AFP.
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat că susține recrutarea de voluntari pentru războiul împotriva Ucrainei. În paralel Legiunea Internațională creată de Zelenski atrage tot mai mulți adepți. 3.000 de veterani americani au răspuns apelului Ucrainei.
Vladimir Putin este gata, în principiu, pentru o întâlnire cu președintele ucrainean Volodymyr Zelenski, transmite șeful Ministerului rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei preconferințe în Antalya, în urma discuțiilor cu Dmytro Kuleboy.
În timp ce în Rusia se desfășoară demonstrații ant-război, în Siria, în zonele controlate de regimul Assad, oamenii au fost scoși la manifestații pro-Putin și pro războiul împotriva Unrainei.
Ksenia Shoigu, 31 de ani, copilul teribil al ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, a dispărut de pe rețelele de socializare, transferând contul pe privat.
Vladimir Putin privește confruntarea din Ucraina drept una cu Statele Unite care ar fi instalat un regim marionetă la Kiev.