Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, 10 august, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă OUG-ul austerității.
Zeci de angajaţi din Ministerul Finanţelor Publice au întrerupt spontan lucrul, joi, 10 august, şi au ieşit pe holurile instituţiei, pentru a protesta faţă OUG-ul austerității.
Preşedintele PNL, fostul premier Nicolae Ciucă, a declarat că ziua de 10 august 2018 ”rămâne o pată întunecată în istoria recentă a României” și că ”a fost un eşec al democraţiei noastre”.
Este revoltă în Franța pentru a treia noapte consecutiv. Oamenii se revoltă după ce un polițist a ucis un adolescent în apropiere de Paris. Protestatarii furioși au jefuit şi distrus magazine, au incendiat mașini și autobuze şi s-au bătut în stradă cu forţele de ordine.
Luni, 26 iunie, studenții Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” din Iași, vor protesta pe esplanada din fața UMF Iași împotriva deciziilor recente ale conducerii de majorare a taxelor de cazare și școlarizare, de impunere a prezenței obligatorii la cursuri.
Profesorii au găsit o metodă de a încheia mediile elevilor care intră în examenele naționale. După decizia Ministerului Educației care a schimbat regulamentul de încheierea mediilor astfel încât doar profesorii care nu fac grevă să poată încheia mediile, s-au găsit soluții.
Sindicaliștii din domeniul educației, aflați în grevă de aproape trei săptămâni, anunță că nu vor renunța la proteste și că vineri vor organiza un marș de amploare în Capitală unde sunt așteptați peste 20.000 de manifestanți.
Peste 20.000 de oameni din întreaga ţară sunt aşteptaţi marţi la protestul sindicaliştilor din Educaţie, care va începe la ora 11:00 în Piaţa Victoriei, a anunţat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor.
Mii de profesori din întreaga țară au pornit către București pentru a participa la cel mai mare protest din ultimii ani, eveniment la care se estimează că vor lua parte peste 20.000 de cadre didactice.