Un protest se desfăşura sâmbătă în faţa Ministerului Apărării din Tel Aviv, fiind iniţiat de un membru al familiei uneia dintre persoanele ţinute ostatice de Hamas, căruia i s-au alăturat ulterior zeci de persoane, scrie Times of Israel, potrivit news.ro.
Protest în fața Ministerului Apărării din Israel
Mulţi manifestanţi ţin pancarte cu numele şi fotografiile celor dispăruţi sau ţinuţi prizonieri în urma atacului masiv lansat de Hamas sâmbăta trecută, în urma căruia au fost ucise peste 1.300 de persoane, majoritatea civili.
Alţii flutură steaguri israeliene şi pancarte care spun că premierul Benjamin Netanyahu este responsabil pentru eşecul devastator al statului de a preveni atacul şi îi cer să demisioneze.
Furia creşte şi la Tel Aviv. Monica Levy, supravieţuitoare a atacului terorist, care şi-a pierdut un membru al familiei sale, Mapal Adam, în vârstă de 25 de ani, în atacul Hamas de sâmbăta trecută, spune că Netanyahu şi guvernul său sunt mai interesaţi de propria lor supravieţuire decât de guvernare.
Citeşte şi: Criză umanitară în Fâșia Gaza. Fără curent, apă și combustibil. Hamas trebuie să facă un compromis
"Vreau ca Benjamin Netanyahu şi toţi oamenii lui să plece acasă, pentru că i-au abandonat pe locuitorii din sudul ţării şi nu sunt interesaţi de vieţile locuitorilor de acolo, în schimb sunt obsedaţi de politica măruntă", spune Levy, în vârstă de 62 de ani. "Vrea doar să se salveze pe el însuşi şi este dispus să ne sacrifice pe toţi", adaugă ea.
Levy este o supravieţuitoare a unui atentat mortal cu bombă comis în 1994 asupra liniei 5 de autobuz din Tel Aviv, iar fiica verişoarei sale a fost ucisă la festivalul de muzică Re'im, unde Hamas a ucis 260 de israelieni.
Protestatarii scandează "Du-te la închisoare, Bibi!" şi "Pleacă", arătându-şi sprijinul pentru familiile celor ucişi sau ţinuţi captivi de Hamas.
În mijlocul mulţimii, pe pancarte se putea citi: "Bibi, ai mâinile pătate de sânge", "Am fost abandonaţi", "Aduceţi imediat ostaticii" şi "Nu există încredere, demisia".
Un singur protestatar pro-Netanyahu şi-a strigat în mulţime susţinerea pentru guvern, fiind separat rapid de ceilalţi manifestanţi de către poliţie, notează Times of Israel.
Citeşte şi: Secretarul NATO, despre războiul pornit de Hamas: „Răspunsul Israelului va fi pe măsură”