Călin Ioan Bota este secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene și președinte PNL Baia Mare.
Călin Ioan Bota este secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene și președinte PNL Baia Mare.
Spania va începe un program de vaccinare la scară largă împotriva coronavirusului în ianuarie și se aștează să acopere o parte substanțială a populației în șase luni, a declarat premierul Pedro Sanchez, relatează Reuters.
"I-am solicitat președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, elaborarea unui Plan European pentru combaterea deșertificării", a anunțat miercuri Dan Motreanu, parlamentar european din partea PNL.
Planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia (CEO), unul dintre cei mai mari producători de electricitate, include închiderea etapizată a unor capacităţi şi exploatări miniere, externalizarea unor activităţi și investiţii în parcuri fotovoltaice și retehnologizare.
Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord privind masivul plan de stimulare a economiilor lovite de coronavirus, consensul fiind obținut marți dimineață, după negocierile durând toată noaptea, transmite Reuters.
Guvenul îşi propune ca în termen de 30 de zile să adopte actele normative necesare implementării măsurilor prevăzute în Planul de investiţii şi relansare economică.
În programul de relansare economică prezentat de Guvernul Ludovic Orban sunt stabilite direcțiile prioritare ale infrastructurii de transport.
Spre deosebire de modelul economic al PSD, bazat doar pe consumul populației, nou model de creștere economică propus de Guvernul Ludovic Orban este axat pe stimularea capitalului autohton și pe investiții în infrastructură.