Federația Patronală din Petrol și Gaze (FPPG) avertizează că există riscul ca greșelile din 2009 să se repete și propune cinci direcții de investiții strategice care să relanseze economia, printre care deblocarea producției de gaze din Marea Neagră.
Federația Patronală din Petrol și Gaze (FPPG) avertizează că există riscul ca greșelile din 2009 să se repete și propune cinci direcții de investiții strategice care să relanseze economia, printre care deblocarea producției de gaze din Marea Neagră.
Cum cererea de petrol s-a prăbușit și prețul barilului a atins un minim istoric pe burse din cauza pandemiei de COVID-19, preşedintele rus Vladimir Putin a anunțat că este gata să coopereze cu SUA și Arabia Saudită în privința scăderii producției.
Temerile că restricţiile impuse de guverne pentru a ţine sub control răbândirea și ”războiul” comercial dintre Arabia Saudită și Rusia au coborât luni cotațiile petrolului la burse până la sub 30 de dolari pe baril.
Indicele pan-european Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile de joi în scădere cu 11,5%, cel mai grav declin zilnic din istoria sa. Indicii bursei de pe Wall Street au căzut cu peste 7%, în timp ce preţul petrolului Brent a scăzut cu 8%, transmite Reuters, potrivit News.ro.
Resursa de hidrocarburi este incertă iar exploatarea tărăgănată de jocuri politice.
Producția și exporturile de petrol s-au prăbușit, iar costurile vieții de zi cu zi au explodat, după ce Washingtonul s-a retras din acordul nuclear cu Teheranul.
Ukrtransnafta și Transneft au încheiat un acord de 10 ani pentru a furniza servicii de tranzit petrolier prin Ucraina, a declarat Ukrtransnafta pe Facebook.
Turcia și Libia au semnat un pact prin care împart controlul apelor Mediteranei între cele două țări, o acțiune care blochează practic câmpurile gazeifere și petroliere din Israel, Egipt, Cipru și Grecia.