O tânără în vârstă de 23 de ani, din județul Satu Mare, a primit o sentință de 10 luni și 20 de zile de închisoare cu executare în această lună, după ce a fost prinsă conducând fără permis, în mod repetat.
O tânără în vârstă de 23 de ani, din județul Satu Mare, a primit o sentință de 10 luni și 20 de zile de închisoare cu executare în această lună, după ce a fost prinsă conducând fără permis, în mod repetat.
Potrivit unui nou proiect de lege depus la Senat, șoferii care sunt amendați în trafic și nu își achită în termen de 60 de zile cuantumul amenzilor ar putea rămâne fără permis de conducere.
Un agent de poliţie judiciară în cadrul Secţiei 21 din Capitală, a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost prins în timp ce primea 10.000 euro mită de la o femeie, căreia îi promisese că o va ajuta să obţină permisul de conducere.
Șoferul unui camion a greșit intrarea pe autostrada A10 și a dat cu spatele. Polițiștii l-au lăsat fără permis.
Un bărbat care conducea o autoutilitară cu lemne, fără a avea permis și aflat într-o stare de ebrietate, a fost prins de polițiști în județul Bihor. A fost amendat pentru că transporta lemne fără acte, dar riscă și dosar penal.
Un bărbat din Satu Mare a fost condamnat de 3 ani, 6 luni şi 10 zile luni de închisoare cu executare după ce a fost prins de mai multe ori conducând un autoturism pe drumurile publice fără să fi deținut un permis de conducere.
Un bărbat violent cunoscut cu antecedente penale din localitatea Turț, județul Satu Mare a fost reținut de polițiști după ce a condus beat criță și fără permis. Mai mult scandalagiul a blocat strada s-a luat la bătaie cu un alt șofer.
Un tânăr beat și cu permisul suspendat a găsit o metodă inedită de a încerca să-i păcălească pe polițiștii care l-au oprit după ce nu a oprit la semnalele agenților și a urmat o cursă de 400 de metri.