Organizația Mondială a Sănătății vine cu cel mai serios avertisment de până acum. „Nu vă relaxați! Ce e mai rău abia urmează”, a transmis într-o conferință de presă directorul general al instituției.
Organizația Mondială a Sănătății vine cu cel mai serios avertisment de până acum. „Nu vă relaxați! Ce e mai rău abia urmează”, a transmis într-o conferință de presă directorul general al instituției.
China a anunţat vineri 1.290 de decese în plus la Wuhan, iar multe ţări vor trebui să-şi revizuiască bilanţul uman al pandemiei Covid-19, estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de France Presse.
Pieţele stradale din Wuhan s-au redeschis în ciuda unei reputaţii scandaloase, care a stârnit apeluri din străinătate pentru închiderea lor, la patru luni de la apariţia COVID-19 în oraşul din centrul Chinei, relatează joi AFP, potrivit Agerpres.
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că a dat instrucţiuni administraţiei sale să suspende finanţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), pentru că agenţia a „eşuat în misiunea sa de bază” privind răspunsul la epidemia de Covid-19, relatează BBC.
NATO respinge acuzațiile propagandei ruse că nu este capabilă să-şi susţină aliaţii împotriva COVID-19. Alianța contrazice și afirmația că ar încuraja cheltuielile militare, în detrimentul celor de sănătate.
Institutul OncoGen din Timișoara a anunțat încă din februarie că lucrează la o schemă de vaccin împotriva COVID-19.
Oamenii stau izolați de săptămâni întregi, cu ochii pe computere, cautând sfaturi în privința pandemiei COVID-19. Răspunsurile sunt adesea confuze, de aceea New York Post a apelat pentru răspunsuri corecte la autoritățile centrale .
Potrivit unei estimări a lui Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, abia după data de 15 mai, ar putea fi relaxate măsurile de distanțare socială, potrivit Digi24.