Care sunt beneficiile curmalelor pentru organism? Câte trebuie să mănânci pe zi?
Care sunt beneficiile curmalelor pentru organism? Câte trebuie să mănânci pe zi?
Din ce alimente putem lua nutrienții de care avem nevoie pentru a reduce riscul apariției osteoporozei? Calciul, vitamina D și proteinele sunt nutrienți esențiali pentru sănătatea oaselor.
Într-o peșteră din România s-au descoperit rămăşiţele celui mai vechi om din Europa. „Vasile” și „Ion” au aproape 40.000 de ani.
Ce se întâmplă în organism dacă nu ne întindem dimineața? Poate fi dăunător pentru sănătate. Iată ce spun specialiștii și cât de important este să ne întindem mușchii imediat ce ne-am trezit.
Oasele celui mai vechi om din Europa au fost descoperite în România, în Peștera cu Oase din județul Caraș-Severin. Este vorba de craniul lui „Vasile”, cum a fost numit de speologi.
Mai exact, trei speologi amatori din Timişoara, Adrian Bilgăr, Ştefan Milota şi Laurenţiu Sarcina, au descoperit, în 2002, o grotă pe care au numit-o mai apoi 'Peştera cu Oase', unde s-au descoperit rămăşiţele celui mai vechi om din Europa.
Legiştii au trimis la DIICOT raportul final privind expertiza antropologică a fragmentelor osoase descoperite la liziera unei păduri din Caracal, unde Gheorghe Dincă susţine că a aruncat rămăşiţele Luizei Melencu, şi au precizat că acestea aparţinând unei fete de 15 – 19 ani.
DIICOT anunţă că raportul final al INML, transmis luni procurorilor, arată că dinţii şi oasele identificate în butoiul din casa lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%