A ajuns primul avion AWACS al NATO în România. Sunt așteptate în România alte două astfel de aeronave. Acestea vor fi folosite pentru supraveghere și recunoaștere.
A ajuns primul avion AWACS al NATO în România. Sunt așteptate în România alte două astfel de aeronave. Acestea vor fi folosite pentru supraveghere și recunoaștere.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că România a gestionat exemplar situaţia fără precedent la frontiera UE şi a NATO generată de războiul din Ucraina provocat de Federaţia Rusă, arătând că profilul României a crescut exponenţial.
NATO și UE au convenit să creeze un grup operativ privind reziliența și protecția infrastructurii critice, au anunțat miercuri (11 ianuarie 2023), la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Preşedintele Klaus Iohannis salută semnarea celei de-a treia declaraţii comune de cooperare dintre NATO şi UE, arătând că România susţine cu tărie consolidarea securităţii şi prosperităţii spaţiului euro-atlantic.
În Germania ar face prozeliţi un fan club al lui Vladimir Putin, cu mesaje antioccidentale.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le-a vorbit aseară Preşedintele Volodimir Zelenski le-a spus ucrainenilor, marţi seara, că Rusia se pregăteşte de o nouă mobilizare şi de o nouă ofensivă, iar Ucraina trebuie să-şi consolideze apărarea, iar pendespre relaţia cu Norvegia.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, afirmă că trebuie găsite soluţii de creştere a atractivităţii carierei militare şi este esenţial ca în 2023 Armata să se concentreze pe îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale militarilor.
Inițiativa de Securitate Transatlantică a Consiliului Atlantic din cadrul Centrului Scowcroft pentru Strategie și Securitate a anunțat formarea unui grup operativ axat pe securitatea la Marea Neagră, în parteneriat cu Universitatea SNPSA din România.