Un fost mijlocaș , care a debutat la echipa națională în martie 2010, sub comanda lui Răzvan Lucescu, a ales o altă cale în viață, El a povestit despre faptul că făcea parte dintr-o bandă și își pierdea 80% din nopți.
Un fost mijlocaș , care a debutat la echipa națională în martie 2010, sub comanda lui Răzvan Lucescu, a ales o altă cale în viață, El a povestit despre faptul că făcea parte dintr-o bandă și își pierdea 80% din nopți.
Stanciu a declarat, înaintea partidei de fotbal cu Andorra, că naţionala nu mai are nicio scuză dacă nu se califică la Campionatul European din 2024.
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Examenul național pentru intrarea la liceu, ce va avea loc în vară, comportă unele probleme.
Elevii de clasa a VIII-a susţin, luni, proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Amalia Stan (CSM Iași) este campioana națională a junioarelor la sabie feminin. Amalia a învins-o în finala Campionatului Național de sabie – cadeți și juniori pe Anastasia Fusea (CS Dinamo), cu 15-12.
Aeronave din cadrul Forţei Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie şi Control (AWACS) vor ateriza, marţi, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, a informat Ministerul Apărării Naţionale.
Echipa naţională de tineret Under-21 a României, pregătită de Emil Săndoi, va disputa în luna martie a anului viitor două meciuri amicale, împotriva selecţionatelor similare ale Portugaliei şi Germaniei, a anunţat, marţi, Federaţia Română de Fotbal.
Este sărbătoare națională și zi liberă în Argentina selecționata de fotbal condusă de Lionel Messi a ajuns acasă la Buenos Aires după ce a cucerit trofeul suprem la Cupa Mondială din Qatar.