Parlamentarii UDMR au propus în şedinţa Birourilor permanente reunite ca dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură să fie amânate după decizia CCR, a declarat liderul deputaţilor Uniunii, CsomaBotond.
Parlamentarii UDMR au propus în şedinţa Birourilor permanente reunite ca dezbaterea şi votul pe moţiunea de cenzură să fie amânate după decizia CCR, a declarat liderul deputaţilor Uniunii, CsomaBotond.
Birourile permanente reunite (BPR) au aprobat, joi, ordinea de zi a şedinţei plenului Parlamentului, care include citirea moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR şi votul pe înfiinţarea Comisiei de anchetă privind creşterea preţurilor la energie.
Președintele Klaus Iohannis s-a discreditat iremediabil, pentru că nu și-a exercitat mandatul de mediator în criza politică din prezent, declară la RFI vicepreședintele USR PLUS Iulian Bulai.
Cea de-a patra ședință a Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor în care parlamentarii trebuiau să stabilească calendarul de dezbatere și vot asupra moțiunii de cenzură depusă de USR PLUS și AUR nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum.
Preşedintele PNL și al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, consideră că pentru Comisia de statut nu există nicio competenţă în verificarea validităţii semnăturilor unei moţiuni de cenzură, motiv pentru care nu a votat cererea liderului grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu.
USRPLUS și PNL s-au luat din interes. Bani, sinecuri, putere. O căsnicie aranjată. Actul nupțial n-a avut niciodată loc: guvernarea USR PLUS - PNL n-a produs decât certuri domestice purtate pe stradă. Între USRPLUS și AUR este însă iubire adevărată, chiar dacă azi nu o recunosc.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că "există suspiciuni" legate de semnăturile pe moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR.
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost convocate din nou pentru luni, de la ora 12,00, pentru a stabili calendarul dezbaterii moţiunii de cenzură depuse vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR.