Patru paraşutişti şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au fost grav răniţi sâmbătă în urma prăbuşirii unui avion bimotor de tipul L-410 în regiunea rusă Kemerovo, sud-vestul Siberiei, a declarat serviciul medical local de urgenţă, citat de Reuters.
Patru paraşutişti şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au fost grav răniţi sâmbătă în urma prăbuşirii unui avion bimotor de tipul L-410 în regiunea rusă Kemerovo, sud-vestul Siberiei, a declarat serviciul medical local de urgenţă, citat de Reuters.
Judecătoria Piteşti a ceis joi că poate să înceapă judecarea dosarului privind accidentul provocat în decembrie 2019 de către fostul ministru Daniel Chiţoiu și soldat cu deseul a două persoane. Hotărârea instanței nu este însă definitivă.
3.704.000 de persoane au murit din cauza COVID-19 în întreaga lume, de la finalul anului 2019 și până în prezent, conform unui bilanţ realizat de AFP
Directorul DSVSA, Mihai Terecoasă, a afirmat că cei doi pui de urs erau afectați de frig și erau epuizaţi de foame, în intestinele lor nefiind găsite urme de hrană.
Interlopul clujean Marius David, zis Gore, s-a pocăit după nenumărate infracțiuni cu violență și acum îngroașă rândurile antivacciniștilor.
Cel puţin 115.000 de angajaţi din domeniul sănătăţii au murit din cauza maladiei COVID-19 la nivel global, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Doi alpinişti străini, un american şi un elveţian, au murit pe Muntele Everest, au anunţat joi organizatorii expediţiei din Nepal, relatează AFP.
Republica autonomă Tatarstan din cadrul Federaţiei Ruse ţine miercuri o zi de doliu după sângerosul atac cu armă de foc care a avut loc cu o zi înainte într-o şcoală din Kazan şi care a lansat o dezbatere în cadrul puterii ruse privind controlul armelor şi folosirea internetului.