Accident aviatic în Siberia, nouă morți. Avionul bimotor L-410 transporta parașutiști

DE Alexandru Pop | 19.06.2021 - 11:22
Accident aviatic în Siberia, nouă morți. Avionul bimotor L-410 transporta parașutiști/FOTO: tass.com

Patru paraşutişti şi-au pierdut viaţa şi alţi patru au fost grav răniţi sâmbătă în urma prăbuşirii unui avion bimotor de tipul L-410 în regiunea rusă Kemerovo, sud-vestul Siberiei, a declarat serviciul medical local de urgenţă, citat de Reuters.

SHARE

În acelaşi timp, agenţia de presă oficială rusă TASS a comunicat că nouă paraşutişti au decedat în urma acestui accident.

"Din informaţiile mele, doi membri ai echipajului şi şapte paraşutişti şi-au pierdut viaţa, adică nouă în total", a declarat pentru TASS Viktor Şemohanov, şeful filialei regionale a Societăţii de voluntari pentru cooperarea cu armata, aviaţia şi marina din Rusia (DOSAAF).

În momentului dezastrului, potrivit acestuia, la bordul avionului se aflau în total 19 persoane: 17 paraşutişti şi doi membri ai echipajului.

Citește și: Un fost atașat militar rus s-a dus la Deveselu ca turist. A pretins că se roagă la o biserică

Anterior, agenţia de presă TASS a transmis că cel puţin şapte paraşutişti şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii unui avion bimotor L-410 în apropiere de aerodromul Tanay, care oferă servicii de paraşutism.

Citând surse ale parchetului local, TASS comunicase că, înainte de prăbuşire, echipajul a transmis un semnal de urgenţă după defectarea unuia din motoare.

Un purtător de cuvânt al serviciilor medicale de urgenţă locale a declarat pentru Reuters că persoanele rănite au fost transportate cu avionul la unităţi spitaliceşti din zonă.

Pe reţele de social media au fost difuzate imagini cu avionul puternic avariat la sol şi cu o ambulanţă alături.

Un purtător de cuvânt al filialei din Siberia a Agenţiei ruse pentru aviaţia civilă (Rosaviaţia) a spus că o operaţiune de căutare şi salvare este în curs de desfăşurare, refuzând să ofere detalii.

Citește și: Fiul lui Sile Cămătaru, la un pas de închisoare din cauza Giorgianei, fosta iubită. Ordin încălcat

Şeful DOSAAF, Aleksandr Kolmakov, a dispus ca toate aparatele de zbor L-410, din dotarea organizaţiei, să fie consemnate la sol până la finalizarea anchetei deschise în cazul prăbuşirii avionului cu paraşutişti la Kemerovo, potrivit Interfax, arată Agerpres.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te