În Erftstadt-Blessem, „casele au fost luate de ape, iar unele s-au prăbuşit. Mai multe persoane sunt date dispărute”, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de autorităţile districtului, scrie Agerpres.
O purtătoare de cuvânt a declarat pentru AFP că au fost„confirmate" mai multe decese.
În imaginile surprinse în zona dezastrului şi publicate de autorităţi se poate vedea un vast crater în care se revărsau cantităţi mari de pământ, apă cu noroi şi moloz.
CITEȘTE ȘI: Un furnizor nu poate refuza acordarea investigațiilor medicale pe motiv că s-au epuizat fondurile
„Primim apeluri de urgenţă din gospodării, însă de multe ori intervenţia nu este posibilă”, au explicat autorităţile cu referire la această zonă aflată la mai puţin de 40 de kilometri de Koln.
Alunecarea de teren va agrava bilanţul victimelor din landul Renania de Nord-Westfalia, intens afectat de intemperii, la fel ca şi landul vecin, Renania-Palatinat.
CITEȘTE ȘI: Clanul turcilor Raim construia vile de lux pe Litoral. Aveau 3,5 milioane de euro din prostituție
Numărul deceselor cauzate de intemperii a ajuns în prezent la cel puţin 81 în Germania, iar serviciile de urgenţă continuă să caute numeroase persoane date dispărute.