La finalul lunii iunie, metroul va circula pe Magistrala 5, Drumul Taberei-Eroilor, a confirmat pentru MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
La finalul lunii iunie, metroul va circula pe Magistrala 5, Drumul Taberei-Eroilor, a confirmat pentru MEDIAFAX, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Ordonanța militară 8, care introduce noi restricții de circulație în România, a fost anunțată joi seara.
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat miercuri, că producţia de măşti chirurgicale româneşti poate ajunge la 1 milion de bucăţi zilnic începând din 15 aprilie, astfel că din acea dată nu vor mai exista probleme cu aprovizionarea.
Antonia Pup, Președintele Consiliului Național al Elevilor a explicat, pentru Newsweek România, impactul măsurilor anunțate de ministrul Educației cu privire la reluarea cursurilor pentru învățământul universitar și preuniversitar.
Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, anunţă lansarea unui portal, unde clienţii pot raporta dacă băncile încalcă OUG privind amânarea ratelor la credite. Ministrul face apel la solidaritate, în contextul coronavirusului.
Directorul Direcţiei Control şi Integritate din cadrul Ministerului Sănătăţii a fost depistat pozitiv la COVID-19, fiind internat în Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Constanţa.
Ministerul Educaţiei precizează, după ce în spaţiul public a apărut un document care imită un ordin de ministru şi care se referă la reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ, că structura anului şcolar 2019/2020 nu a fost modificată, iar acel document este un fals.
Vlad Miriţă, Irina Rimes, Marcel Pavel, Camelia Potec şi Simona Halep se numără printre personalităţile care s-au alăturat campaniei de conştientizare "Sunt doar un om", lansată de Ministerul Culturii şi Guvernul României.