Ministrul energiei, Virgil Popescu, anunţă, după întâlnirea de vineri cu reprezentanţii minerilor, că s-au găsit soluţii pe termen scurt, respectiv o OUG careva permite plata salariilor pentru următoarele trei luni.

Termocentrala Mintia şi-a oprit activitatea din cauza lipsei de cărbune, în timp ce minerii din Valea Jiului protestează în curtea Minei Lupeni unde îşi cer drepturile salariale restante şi îi susţin pe ortacii care s-au blocat în subteran.
Minerii prinși sub pământ de o săptămână în China au reușit să transmită echipelor de salvare un mesaj în care afirmă că sunt extenuați și că au nevoie de medicamente, au anunțat luni autoritățile, citate de AFP.
Guvernul polonez, PGG - cel mai mare producător de cărbune din Polonia - şi sindicatele au ajuns vineri la un acord privind restructurarea sectorului minier, ce prevede închiderea graduală a minelor de cărbune până în 2049.
Au trecut 30 de ani de la cea mai mare manifestație anticomunistă din Europa de Est, după 1989.
Criza de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) a demonstrat, încă o dată, cât de puțin înțelege Guvernul PSD-ALDE din problemele fundamentale cu care se confruntă sistemul energetic românesc.