Majorarea şi introducerea în debutul anului viitor a unor taxe şi impozite indirecte va ridica pe termen scurt traiectoria descrescătoare a ratei anuale a inflaţiei, peste cea evidenţiată în prognoza din luna august.
Majorarea şi introducerea în debutul anului viitor a unor taxe şi impozite indirecte va ridica pe termen scurt traiectoria descrescătoare a ratei anuale a inflaţiei, peste cea evidenţiată în prognoza din luna august.
Banca Centrală Europeană a anunțat astăzi că de la 1 noiembrie va începe "o fază de pregătire" de doi ani pentru euro digital.
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, modificările aduse proiectului de lege privind pensiile speciale, pentru a-l pune în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cele ale Comisiei Europene.
Agenţia Fitch reconfirmă profilul individual de credit al Bucureştiului la "a", patru trepte deasupra ratingului României BBB-, confirmând eforturile de a stabiliza financiar municipalitatea, informează sâmbătă primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Angajații de la Finanțe vor să intre în grevă. Aceștia își doresc să rămână cu sporurile ce ajung și la 2.000 lei/lună.
Licitaţia pentru achiziţia a încă 25 de autobuze electrice la Iaşi intră în prelungiri.
Cea mai mică indemnizaţie de şomaj din top 10 este de 1.221 de lei, primită de un ieşean care a lucrat în învăţământ.
Printre foştii magistraţi din Iaşi care au o pensie impresionantă se află Tudorel Toader, rectorul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.