Varianta Delta face ca numărul contaminărilor să crească în Italia, miercuri fiind 4.259 cazuri noi față de 3.558 din ziua precedentă.
Varianta Delta face ca numărul contaminărilor să crească în Italia, miercuri fiind 4.259 cazuri noi față de 3.558 din ziua precedentă.
România pare mai accesibilă străinilor care doresc să se vaccineze anti-COVID decât statele care găzduiesc comunități mari de conaționali.
O româncă s-a ales cu o condamnare de 10 luni în Italia, pentru părăsirea persoanei pe care o avea în îngrijire. Femeie a a spus că și dat demisia verbal, însă nu a știut că legile italiene au prevederi stricte în astfel de cazuri.
Ovidiu Minea, care lucrează de 28 de ani la Departamentul Sport al Ziarului de Iași (care a avut colaborări îndelungate cu multe posturi de televiziune, între care Pro TV, Antena 1 sau Digi Sport, ori cotidiane naționale), a făcut o analiză succintă a Euro 2021.
Italia este abia la al doilea titlu european din istoria sa, după cel cucerit în 1968. Anglia a fost abia la a doua fiinală majoră, după cea de la Campionatul Mondial din 1966, pe care a și câștigat-o.
Oficialii Comisiei Europene evită de obicei să exprime poziţii naţionale partizane, dar în acest caz ieşirea Marii Britanii din UE pare să fi influenţat susţinerea şefei executivului european în favoarea echipei Italiei, una dintre ţările fondatoare ale blocului comunitar.
Anglia a avut nevoie de prelungiri pentru a învinge Danemarca. Golul care duce Anglia în finală a fost marcat de Harry Kane.
Italia va juca finala cu învingîtoarea meciului dintre Anglia și Danemarca, de miercuri seară.