Ariele și-a petrecut o mare parte din viață în spitale. Fetița de numai 11 ani suferea de o boală rară, încă de la naștere. Din păcate însă, în urmă cu 15 zile, Ariele a ajuns pe secția de Terapie Intensivă după ce s-a infectat cu tulpina Delta a coronavirusului. Virusul a fost contractat chiar de la o soră mai mare care revenise recent din Spania. Familia fetelor a fost acuzată că este anti-vaccinistă.
„La Palermo există doi copii intubați: unul are o soră care se află în Spania de mult timp și părinții sunt anti-vacciniști", a declarat președintele Regiunii, Nello Musumeci.
Citește și: Cum a fost vândută cu acte în regulă, la notar, casa unei femei fără ca ea să aibă habar
După moartea fetiței, Nello Musumeci a revenit cu o declarație mai blândă la adresa familiei: „Ori de câte ori COVID ia o viață, este o înfrângere pentru toată lumea”.
Familia se apără însă și spune că nu anti-vaccinistă și că plănuia să se vaccineze, însă făcea parte din tabăra celor indeciși.
„E adevărat, am așteptat să treacă timp. Mai întâi din cauza știrilor contradictorii despre riscuri, apoi pentru că Ariele fusese bolnavă”, a declarat Rosalinda, mama fetiței.
Citește și: Turiștii, revoltați de prețurile care au explodat în Mamaia: „Ciorba a devenit un fel de caviar”
Femeia adaugă că și-a lăsat fiica cea mare în călătorie pentru că tulpina Delta nu se manifesta încă puternic. Când a coborât de pe navă, fata era deja infectată și avea febră. Virusul nu a avut nevoie de mult timp să se răspândească în casă: toate fiicele s-au contaminat, în timp ce părinții au fost ocoliți.
Desiree Farinella, referent pentru sănătate al spitalului în care a murit fetița, a făcut din nou un apel: „Reamintim că toți copiii cu vârsta de 12 ani pot fi vaccinați. În cazul pacienților fragili care nu pot fi vaccinați, familiile trebuie imunizate pentru protecția lor”, scrie Mediafax.