În Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis a comunicat că, în ultimele 24 de ore, pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava pentru că meteorologii au anunţat că mai urmează un val de căldură.
"Vreau să subliniez faptul că august rămâne o lună dificilă. Din acest motiv este important pentru noi toţi, pentru toate serviciile statului, să rămânem în stare de alertă absolută până când perioada incendiilor se va încheia", a declarat premierul elen. Reprezentanţi ai pompierilor au precizat că o parte dintre incendii au drept cauză neglijenţa, pornind de la ferme sau de la şantiere de construcţii. Nu au fost anunţate victime.
Pe insula italiană Sardinia intervin avioane cisternă din Franţa şi Grecia alături de forţele italiene pentru a stopa un incendiu ce a cuprins peste 4.000 de hectare de pădure. Aproximativ 350 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor. În Sicilia a izbucnit un incendiu de vegetaţie în apropiere de oraşul vestic Erice.
Citește și: Ce a distrus, cât a mințit și pe cine a jignit ministrul Sportului, Eduard Novak
În Spania, în regiunea Catalonia (nord-est), a izbucnit un incendiu de vegetaţie ce a cuprins peste 1.500 de hectare în apropiere de Santa Coloma de Queralt. Zeci de persoane au fost evacuate. Pompierii au anunţat luni că acest incendiu este stabilizat şi controlat în proporţie de 90%. La Lietor, în regiunea centrală Castilla-La Mancha, peste 2.500 de hectare de vegetaţie au ars la sfârşitul săptămânii. În prezent, focarele sunt ţinute sub control. În cursul acestui an incendiile de vegetaţie au cuprins în total 35.000 de hectare în Spania. Anul cel mai afectat de incendii din ultimul deceniu a fost 2012, când autorităţile spaniole au anunţat că au ars 138.000 de hectare de pădure şi vegetaţie.
Condiţiile meteorologice din sudul Europei sunt în contrast puternic cu cele din centrul și nordul continentului, ploi torenţiale afectând, săptămâna trecută, numeroase ţări, de la Austria până în Marea Britanie, fiind urmate de inundaţii catastrofale în special în Germania şi ţările învecinate, notează Reuters.