Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la o întrevedere, în format de videoconferinţă, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la o întrevedere, în format de videoconferinţă, cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi la Bucureşti.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni actul normativ pentru modificarea alin. (5) al art. 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, transmite Administraţia Prezidenţială.
Există reguli sanitare stricte, astfel încât riscul de infectare să fie redus la minimum. Dacă fiecare dintre noi va respecta normele, nu vor fi motive suplimentare de îngrijorare, a declarat președintele României.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că preşedintele Klaus Iohannis nu poate promulga legea referitoare la deschiderea unor pieţe, întrucât legea a fost atacată la Curtea Constituţională a României (CCR), care încă nu s-a pronunţat.
Președintele României a declarat că, pe 6 decembrie, PSD ar putea fi îndepărtat definitv de la putere și că va sprijini un Guvern alcătuit în jurul PNL.
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică dimineaţa, Institutul Clinic Fundeni, acolo unde a fost instalat un ansamblu modular pentru suplimentarea locurilor ATI.
Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 va fi făcută publică săptămâna viitoare, a anunțat marți președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a precizat că medicul Valeriu Gheorghiță de la Spitalul Militar Central.
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă despre prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând de luni. Acesta a explicat că oamenii trebuie să aibă răbdare și să respecte măsurile deoarece plafonarea de 10.000 de cazuri este prea mare.