Marcel Ciolacu i-a urat multă sănătate lui Liviu Dragnea şi a precizat că nu va comenta declaraţiile acestuia, făcute la eliberarea din penitenciarul Rahova, referitoare la faptul că PSD este un partid condus de laşi.
Marcel Ciolacu i-a urat multă sănătate lui Liviu Dragnea şi a precizat că nu va comenta declaraţiile acestuia, făcute la eliberarea din penitenciarul Rahova, referitoare la faptul că PSD este un partid condus de laşi.
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea a ieşit joi din Penitenciarul Rahova, după ce a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
Fostul trezorier al PSD Mircea Drăghici, condamnat definitiv la cinci ani închisoare cu executare pentru delapidare, a fost escortat de poliţişti la penitenciar, pentru efectuarea pedepsei.
Camera Deputaţilor a adoptat, cu 293 de voturi „pentru”, proiectul de lege care prevede pedepse între 6 luni și 3 ani de închisoare sau amendă pentru incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane.
Transformarea României într-o destinație pentru deșeurile Europei, dar mai ales nerespectarea tot mai frecventă a regulilor privind depozitarea gunoiului a determinat Ministerul Mediului să propună majorarea amenzilor, dar și a pedepselor cu închisoarea.
Fostul președinte al Franței este acuzat de procurori de finanțarea ilegală a campaniei electorale din 2012. El riscă să intre la închisoare pentru cel puțin șase luni.
Considerat a fi liderul mafie române din Mexic, Florian Tudor, zis Rechinu, a fost transferat de la penitenciarul Nord la închisoarea de maximă siguranță Altiplano, din statul Mexic. Acolo a fost deținut celebrul El Chapo, liderul sângerosului cartel Sinaloa.
Alex Velea ar putea avea probleme cu legea după declarațiile făcute de Fulgy, fiul Clejanilor, în privința drogurilor. Anchetatorii DIICOT s-ar fi autosesizat în baza unei legi din 2000 (143), republicată în 2014.