Banca Mondială spune că economia globală e într-o poziție mult mai bună decât era în anii 1970, pentru a face față unui șoc major al prețului petrolului.
Banca Mondială spune că economia globală e într-o poziție mult mai bună decât era în anii 1970, pentru a face față unui șoc major al prețului petrolului.
Un tânăr de 19 ani a pierdut controlul maşinii pe care o conducea şi a intrat într-un restaurant din localitatea Jucu de Mijloc.
„Lucrările de pe Canalul Bâstroe au impact de mediu asupra Deltei Dunării”, a confirmat premierul Nicolae Ciucă, înainte de ședința Biroului Executiv (BEx) al PNL.
Un mic asteroid, de mărimea unui camion, va trece prin apropierea Pământului în noaptea de joi spre vineri, având una dintre cele mai apropiate traiectorii de Pământ înregistrate vreodată la un astfel de corp ceresc, însă fără a constitui un pericol, a anunţat NASA.
Parlamentul german a aprobat vineri pachetul de sprijin în sumă de 200 miliarde de euro menit să protejeze companiile şi gospodăriile de impactul creşterii explozive a preţurilor la energie.
Autorităţile din Gibraltar depuneau eforturi vineri pentru a reduce cât mai mult impactul provocat asupra mediului de o coliziune produsă între două nave, în timp ce apar relatări care semnalează că au fost observate păsări acoperite cu petrol.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, miercuri, despre impactul bugetar al noilor legi ale educaţiei, că este vorba de un impact bugetar de peste 5 miliarde de lei pentru legea învăţământului superior şi peste 31 de miliarde de lei pentru legea învăţământului preuniversitar.
Aproape jumătate din toate bunurile importate în zona euro sunt facturate în dolari, comparativ cu mai puţin de 40% în euro, arată Oficiul european de statistică, Eurostat. petrolul şi gazele sunt plătite în mod tradiţional în dolari.