miercuri 15 octombrie
EUR 5.0885 USD 4.3738
Abonează-te
Newsweek România

Un asteroid care măsoară între 3,5 şi 8,5 metri în diametru va trece în apropiere de Pâmânt

Data publicării: 26.01.2023 • 16:29
Asteroid- Foto: PIXABAY
Asteroid- Foto: PIXABAY

Un mic asteroid, de mărimea unui camion, va trece prin apropierea Pământului în noaptea de joi spre vineri, având una dintre cele mai apropiate traiectorii de Pământ înregistrate vreodată la un astfel de corp ceresc, însă fără a constitui un pericol, a anunţat NASA.

Asteroidul 2023 BU, descoperit recent de un astronom amator, va trece prin apropierea extremităţii sudice a Americii de Sud, vineri, în jurul orei 00:27 GMT, a precizat NASA într-un comunicat.

2023 BU va trece la o distanţă de doar 3.600 de kilometri de suprafaţa Pământului, mult mai aproape comparativ cu mulţi sateliţi geostaţionari care orbitează planeta.

Citește și: Câciu despre compensarea prețului la combustibili: Când va fi cazul, acest guvern va interveni

Nu există, însă, niciun risc ca asteroidul să lovească Pământul, a subliniat agenţia spaţială americană. Chiar dacă acest lucru s-ar întâmpla, asteroidul, care măsoară între 3,5 şi 8,5 metri în diametru, s-ar dezintegra în mare măsură în atmosfera terestră, reducându-se la doar câteva bucăţi de resturi, sub formă de mici meteoriţi.

Citește și: Ciucu: Înainte, când ASPA efectiv funcţiona, vedeau un câine, îl ridicau imediat, nu se făcea haită

Obiectul a fost observat sâmbătă de la un observator din Crimeea de astronomul amator Gennadiy Borisov, cel care a descoperit cometa interstelară Borissov în 2019. Zeci de observaţii au fost realizate ulterior de la observatoare din întreaga lume, confirmând sosirea lui 2023 BU.

Sistemul de evaluare a riscurilor de impact al NASA, Scout, a exclus rapid impactul cu Pământul. "În pofida foarte puţinelor observări, el (Scout, n.a.) a fost totuşi capabil să prezică faptul că asteroidul se va apropia extraordinar de mult de Pământ", a declarat Davide Farnocchia, inginer de navigaţie la Jet Propulsion Laboratory (JPL), care a dezvoltat sistemul.

Aceasta este "una dintre cele mai apropiate" întâlniri dintre planeta noastră şi un asteroid de tip NEA ("Near Earth Asteroid" / "asteroid care trece prin apropierea Pământului") înregistrată vreodată, a precizat Farnocchia.

Asteroidul se va apropia atât de mult de Terra, încât gravitaţia Pământului îi va modifica orbita în jurul Soarelui. Înainte de sosirea sa, asteroidului i-au trebuit 359 de zile să orbiteze în jurul stelei noastre. Acum, va avea nevoie de 425 de zile, potrivit NASA, scrie Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Timp liber

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră