Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că a transmis Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri, că a transmis Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Regional cererea de finanţare pentru Spitalul Regional de Urgenţă Cluj.
Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a afirmat că în programul de guvernare prezentat de PNL nu sunt cuprinse și măsurile cerute de ALDE cu privire la infrastructura și investițiile care trebuie făcute în zona Moldovei.
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a lansat joi, după adoptarea moţiunii de cenzură, o propunere foştilor colegi parlamentari social-democraţi, "să reconstruiască" o guvernare cum a fost cea promisă în 2016.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat duminică, la Focşani, că moţiunea de cenzură la adresa Guvernului, depusă de opoziţie, are şanse mari să fie votată şi că are încă şapte angajamente din partea unor parlamentari care nu se află printre cei 237 care au semnat documentul.
Fostul președinte Traian Băsescu scrie într-o postare publicată pe Facebook că premierul Viorica Dăncilă trebuie să-și depună mandatul și să treacă în opoziție, deoarece nici tehnic, nici politic, PSD nu mai are voturile necesare pentru a face remanierea în Parlament.
Decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a scoate ALDE de la guvernare, cu mai puțin de trei luni înaintea alegerilor prezidențiale, o va obliga pe Viorica Dăncilă să vină în fața Parlamentului pentru a cere un nou vot de încredere pentru un cabinet minoritar.
După întâlnirea de miercuri cu premierul Dăncilă, ALDE a anunțat că-și menține opinia că este nevoie de „o restructurare de amploare a Executivului”, dar nu a mai invocat posibilitatea ieșirii de la guvernare.
După ce a stat doi ani și opt luni în coaliție cu PSD, pe care l-a tot lăudat, la fel ca pe Viorica Dăncilă, liderul ALDE a avut revelația că are parte dintr-un executiv de incompetenți.